Botoşaniul a traversat în 12 luni cea mai neagră perioadă din ultimul deceniu. Iar asta este dovedită de datele statistice. Acestea arată fără perdea marasmul economic în care a intrat judeţul. Pe lîngă faptul că numărul şomerilor s-a dublat în perioada august 2008 – august 2009, iar cel al salariaţilor a scăzut cu peste 4.000, sînt o mulţime de alţi indicatori care arată adevărata dimensiune a şocului suferit de economia şi aşa plăpîndă a judeţului. Astfel, printre altele, salariul mediu net s-a diminuat, iar numărul pensionarilor a crescut.
Reprezentanţii partidului de guvernămînt cred că vina pentru ceea ce s-a întîmplat nu o poartă un anume partid
. “Criza este motivul. Locurile de muncă s-au pierdut din SUA şi pînă în Marea Britanie sau Germania astfel încît era de aşteptat să se întîmple şi în România”, ne-a declarat
senatorul PD-L Daniel Humelnicu.
Un alt indicator care dovedeşte căderea fără precedent a economiei din ultimul deceniu este cel al construcţiilor. Astfel, dacă în august 2008 s-au eliberat aproape 260 autorizaţii de construcţii pentru case, în aceeaşi lună din 2009 nu s-a ajuns nici măcar la 100.
“Dacă ne uităm după ce se întîmplă la nivel naţional sau chiar internaţional consecinţele crizei sînt suportate de cei mulţi, indiferent de cine se află la guvernare. Mîine, poimîine o să ne trezim că şi salariile şi pensile astea, aşa insuficiente cum sînt, o să se micşoreze”, a afirmat
Vasile Chiru preşedintele BNS Botoşani. Acesta crede că situaţia va continua să se înrăutăţească întrucît nu prea mai există soluţii. În perioada 1996 – 2000, cînd rata şomajului a cunoscut o creştere ameţitoare oamenii au primit salarii compensatorii, apoi, cînd acestea s-au epuizat, s-au deschis graniţele şi botoşănenii au putut pleca la muncă în străinătate, de unde trimiteau bani acasă. Acum însă nu mai există nici o “gură de oxigen” pentru economia judeţului.
Consecinţele sociale ale crizei se oglindesc mai ales în numărul divorţurilor, care a explodat în această vară.
“Numărul divorţurilor a crescut constant din 1990 încoace”, afirmă însă
senatorul Humelnicu,
opinînd că majoarea acestora nu este o consecinţă directă a crizei. De cealaltă parte, sindicaliştii cred că această criză despre care se tot vorbeşte este abia la început.
“Din ianuarie – februarie va fi un dezastru. Vom vedea adevărata faţă a crizei. Pînă acum a fost una mascată, ne mai dădeau ceva, ne mai luau”, crede
Vasile Chiru.
Dramatic pentru Botoşani este că, în timp ce, de exemplu, cîştigul salarial a scăzut în judeţ la nivel naţional acesta a continuat să crească chiar şi în vremuri de criză.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
August 2008 August 2009
Şomeri 4.777 9.228
Salariaţi 59.326 55.318
Salariu mediu net 987 lei 982 lei
Rata şomajului 3,0 5,8
Pensionari 75.471 76.351
Divorţuri 20 135
Autorizaţii de construcţie 259 97