Locuitorii care de zeci de ani admirau vechea casă și florile care parfumau împrejurimile trec acum triști prin zona care curând va deveni un șantier.
Casa care de la o zi la alta își împuținează zidurile sub mâna fermă a constructorului este situată pe strada Bucovina numărul 20.
În locul casei bătrânești se va înălța în curând o clădire nouă.
Pe suprafața de aproape 1.300 de metri pătrați investitorul a plănuit să ridice un bloc (foto jos). Blocul va avea patru etaje, cu spații comerciale la parter, parcări la subsol. La primele trei etaje vor fi apartamente cu două camere pe nivel, în timp ce la etajul 4 vor fi apartamente cu două și trei camere. Și parcarea va fi una mai mult decât generoasă: 12 locuri de parcare la subsol, 8 locuri de parcare pe terenul de lângă clădire.
Și pentru că autorizația de demolare a fost obținută, lucrările au și început.
Imaginea este una mai mult decât dezolantă, mai ales că trecătorii erau obișnuiți cu imaginea casei în nuanță cald-gălbuie, cu garnitură albă de zid, ferestre înalte încadrate în chenar elegant, în spiritul epocii în care a fost construită.
Puțin câte puțin, casele vechi ale Botoșanilor cad una câte una, ducând odată cu ele și viața ”mahalalelor” renumite prin frumusețea și bogăția livezilor, prin splendoarea grădinilor.
Așa se face că în mai puțin de jumătate de secol, nu doar grădinile, dar și casele au dispărut, făcând loc cartierelor de blocuri. Mai mult, și spațiile dintre blocuri au fost betonate, rarele zone cu verdeață având cel mai adesea un aspect neîngrijit.
Botoșănenii au asistat, în ultimii ani, la dispariția a numeroase construcții vechi, cele mai multe dărâmate pentru a face loc unor blocuri, dar și pentru sedii de firme, restaurante sau chiar spălătorii auto.
Să nu ne amăgim că esteticul nu mai are loc în viețile noastre. Nevoia se resimte poate chiar mai acut, cu fiecare îngrădire a privirii, cu fiecare clădire care se prăbușește fără șansă de salvare.
În locul esteticii ni se perindă pe dinaintea ochilor o arhitectură de cele mai multe ori câștigată la loterie, cu un aspect colțuros (mai nou și sticlos!). Un cult al urâțeniei în arhitectură și în artă, în numele așa-zisei utilități cotidiene.
Ne lipsește perspectiva culturală, culmea, într-un oraș care se fălește cu un brand cultural pe măsura geniilor pe care le proclamă.
Eugenia Greceanu (1928-2016), un specialist de înaltă ținută în domeniul restaurării monumentelor istorice, a inițiat în anii 60 declararea rezervațiilor de arhitectură, obținând acordul administrațiilor locale pentru 12 perimetre urbane, printre care și Botoșani.
Tristețea Eugeniei Greceanu a fost de multe ori transcrisă în studii, semnale de alarmă, memorii. Este cea care a făcut trecerea – nu mai puțin dureroasă – de la ”Botoșani care se duc” (Aurel I. Gheorghiu și Marcel Olinescu, 1927) la ”Botoșanii care s-au dus” (2009).
Să nu uităm că, în plin socialism, în anii 70, orașul Botoșani făcea obiectul unui proiect al lui Nicolae (Gipsy) Porumbescu, celebru arhitect al vremii, un proiect care, spune Eugenia Greceanu, era unul de "distrugere a ansamblului arhitectural".
"Exista la acea vreme o cerere din partea vicepreședintelui cu construcții de la Botoșani – un inginer, familie de intelectuali – tatăl său fusese prefect – și care, văzând proiectul lui Gipsy Porumbescu de distrugere a orașului Botoșani – aşa cum s-a făcut până la urmă – și-a dat seama că e o calamitate și a cerut un studiu de la Direcția Monumentelor și s-a adresat lui Drăguț, că vrea să îi vină cineva să îi facă un studiu, să-i spună ce merită să fie păstrat, pentru că orașul fusese lăudat în scris de Iorga, de toți care au trecut pe acolo, că era un oraș minunat, superb, oraș-grădină…", scria în urmă cu câțiva ani Eugenia Greceanu.
Ideea dărâmării pusă la cale de arhitectul Porumbescu era nu doar una extrem de dură, dar mai ales răspundea întocmai cerințelor socialiste.
"Orașul trebuia spintecat, ca să se creeze o piață în care să încapă 10.000 de persoane, când vine Tovarășul și vorbește. Iar pârâul din marginea de vest a orașului – Dresleuca – acolo unde o lua spre nord, era tăiat de șoseaua principală către Suceava. Tot acest delușor al Dresleucii era plantat cu livezi splendide. Marele dicționar geografic scrie că Botoşanii era un oraș celebru prin livezile lui și avea o producție de fructe extraordinară. Tot delușorul ăsta era cu livezi, vreo trei vile și case împrăștiate între livezi. Au venit inconștienții propagandişti şi au mutilat totul, au făcut un front de blocuri pe marginea acestei pante, ca atunci când vine Tovarășul de la Suceava să vadă apărând o cetate de blocuri. Pentru că altfel era dominată de turle de biserici. Eu am publicat desenul, făcut de Titu Elian, după desfășurarea fotografică – silueta istorică a orașului, cu toate verticalele edificiilor de cult – Episcopia, Biserica Armenească etc. Iar bariera de blocuri este şi astăzi amenințată de alunecare. Pentru că este aşezată pe e o pânză freatică și o apă, la margine", scria Eugenia Greceanu, într-un interviu publicat de revista Arhitectura.
Studiul despre orașul Botoșani avea să apară în anul 1982, cu numele ”Ansamblul urban medieval Botoșani” (București, Muzeul Național de Istorie).
Astăzi, în 2020, e de ajuns să întoarcem privirea, trecând pe Bulevardul Mihai Eminescu nr.39, spre casa aflată în evidența Ministerului Culturii, înscrisă în Lista Monumentelor Istorice din județul Botoșani la poziția 291, Cod BT-II-m-B-01881, casă datata ante 1880. Cu toate acestea, casa a fost retrocedată și apoi scoasă la vânzare. După 1989, a funcționat aici fostul restaurant Armonia, fiind o vreme și sediu de partid. În orice țară civilizată, statutul de monument istoric îi conferă unei clădiri dreptul la un tratament corect: protecție și conservare, dar astăzi cu greu am mai avea ce proteja sau conserva.
Casa de pe Bulevardul Mihai Eminescu este un obiectiv de clasa B (interes local), pentru care Legea nr. 422 din 18 iulie 2001 privind protejarea monumentelor istorice este perfect valabilă, atât în ceea ce privește protecția cât și sancțiunile în caz de abateri.
Din păcate, prezentul nu se laudă cu mare lucru.
Ignoranța și indiferența față de numeroasele clădiri de patrimoniu nu fac decât să adâncească gravitatea și să grăbească șubrezirea acestor comori arhitecturale. La fel ca numeroase alte orașe încă păstrătoare de vechi comori, și Botoșanii trăiesc paradoxul unui prezent care își confiscă propriul trecut.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
