În luna noiembrie a anului trecut, printre noii membri ai Academiei Române figura și cel al unui ilustru biolog născut pe meleaguri botoșănene. Iată că, la început de an, o nouă veste îmbucurătoare vine de la cel mai înalt for academic al României: alți doi botoșăneni se află pe lista noilor membri care acced în Academia Română.
În anii 30 ai secolului trecut, botoșăneanul Octav Onicescu era profesor la Universitatea din Bucureşti. Tot acolo sosise, de la Iaşi, profesorul Ion Simionescu (născut în Bacău, rămas orfan, Simionescu fusese crescut de bunica sa din Botoşani; elev al Liceului Laurian - coleg cu Iorga; fiica sa, Cecilia Simionescu este cea pe care mai toţi o ştim sub numele Sanda Marin - autoarea celebrelor cărţi de bucate!).
Iată ce scria Octav Onicescu: "...mai târziu, după ce profesorul Simionescu venise de la Universitatea din Iaşi la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti, am făcut observaţia că dintre cei 16 profesori care constituiau consiliul facultăţii, cinci erau din Botoşani, patru dintre noi fiind şi absolvenţi ai Liceului Laurian".
La început de lună februarie, Academia Română anunță alegeri de noi membri.
Mai exact, în sesiunea din 2 februarie 2022 a Adunării Generale, prin vot secret, au fost aleşi noi membri ai Academiei Române. Este vorba despre membri corespondenți (4) și membri de onoare (3).
În total 7 personalități de calibru din mai multe domenii de cercetare.
Impresionant este că, dintre cei 7 noi membri ai Academiei Române, doi sunt din Botoșani.
Este vorba despre prof. Gheorghe Cliveti – Secţia de ştiinţe istorice şi arheologie (membru corespondent) și despre Prof. Ion H. Ciubotaru - Secţia de arte, arhitectură şi audiovisual (membru de onoare).
Gheorghe Cliveti s-a nascut la 23 aprilie 1952, în Darabani, judetul Botoşani, unde a urmat și studiile liceale (1967-1971). Profesor universitar doctor, din 2010 este director al Institutului de Istorie "A. D. Xenopol" Iași.
Fiind șef de promoție pe țară, recomandat de colectivul de profesori pentru învățământ superior și cercetare, acesta a fost repartizat de Ministerul Educației și Învățământului din acea vreme să lucreze la Direcția Patrimoniului cultural-național din București.
Gheorghe Cliveti a făcut parte din Serviciul evidență-studii al Direcției Patrimoniului, până la desființarea să, în anul 1977, prin decret prezidențial.
La cinci ani de la absolvirea facultății, Gheorghe Cliveti își începea activitatea în Universitatea "Al. I. Cuza", ocupând postul de asistent. Prima treaptă de atunci a universitarilor avea să fie, pentru acesta, cea mai lungă, în timp. Promovările didactice fiind imposibile, Gheorghe Cliveti a fost avansat la titlul de lector abia 11 ani mai târziu, adică după 1989.
În ultimii ani de asistent, Gheorghe Cliveti a activat că "visiting Professor" (bursier Fulbright), la Universitatea statului Nebraska din Omaha, S.U.A.
În 1988 a fost distins cu Premiul "Nicolae Bălcescu" al Academiei Române pentru cartea ”România şi Puterile Garante” (1856-1878), Editura Universității "Al.I.Cuza" din Iaşi.
În 1990 este bursier D.A.A.D., în Germania (la Universități din München, Frankfurt am Main şi Düsseldorf), după ce, în urmă cu cinci ani, fusese bursier al Universității "Albert-Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania, iar în 1983 bursier al Universității "Albert-Ludwig" din Freiburg im Breisgau, Germania.
Din ianuarie 2010 este directorul Institutului de Istorie "A. D. Xenopol" Iaşi, urmând în această funcţie academicianului Alexandru Zub (la rândul său botoşănean).
Unul dintre cei mai respectați și apreciați cercetători din România și nu numai, Ion H. Ciubotaru vine din Arborea Botoșanilor, unde s-a născut pe 28 ianuarie 1940.
Etnolog, istoric literar, cercetător, scotocitor în memoria scrisă și nescrisă a românilor. Cu excelente studii de antropologie culturală, contribuții științifice care fac cinste cercetării românești contemporane.
La 11 ani devine elev al Şcolii Normale "Alexandru Vlahuţă" din Şendriceni, unde este marcat de dascălii extraordinari de aici, purtând o vie amintire profesorului de istorie Gheorghe Romândaşu.
Drumul lui Ion Ciubotaru se întrerupe brusc, chiar cu câteva zile înainte de susţinerea examenului de capacitate, care i-ar fi deschis calea spre cariera de învăţător. Pentru că părinţii săi au intrat în conflict cu nou instaurata putere comunistă, i s-a interzis să mai continue studiile la Şendriceni.
Reuşeşte să susţină examenul de capacitate, dar la Şcoala Medie Tehnică Medicală din Botoşani, însă şcoala se desfiinţează la scurt timp. În anul 1956 dă din nou admitere, de această dată la Şcoala Medie de Arte Plastice din Iaşi, dar revine acasă pentru a rămâne alături de părinţii împovăraţi de griji.
În anul 1957 se angajează la Sfatul Popular Arborea, pe postul de referent principal, dar nu rezistă mult, în vara aceluiaşi an fiind concediat pentru "atitudini neprincipiale", pentru că luase apărarea ţăranilor.
Încearcă să obţină, de la Ministerul Sănătăţii, aprobarea pentru a continua studiile în profilul teoretic, pentru că depăşise vârsta înscrierii la admitere. Obţine permisiunea, fiind nevoit să susţină, însă, numeroase diferenţe. În 1958 devine, astfel, elev al Liceului Teoretic nr. 2 Dorohoi.
Anul 1958 avea să fie unul extrem de dificil pentru familia Ciubotaru, din Arborea. Aflat la Dorohoi, unde susţinea examenele de diferenţe, Ion află că tatăl său fusese arestat de Securitate, pentru că refuza înscrierea în Gospodăria colectivă. În numai 24 de ore, Haralamb Ciubotaru a fost judecat şi condamnat la patru ani de închisoare, din care a executat trei.
La 18 ani, după eforturile deosebite de a relua şcoala, Ion Ciubotaru preia asupra sa şi responsabilităţile capului de familie. La mijlocul verii lui 1961 se petrece a doua revedere emoţionantă tată-fiu (prima fiind întoarcerea tatălui de pe front), când Haralamb Ciubotaru vine din închisoare. Secerişul era în toi, astfel că Ion şi tatăl său au plecat la strânsul grâului, "ca şi cum ne-am fi continuat munca din ziua precedentă. Câteva luni mai târziu, îmi începeam studiile la Facultatea de Filologie a Universităţii "Alexandru Ioan Cuza" Iaşi".
În anul 1978 obține Doctoratul în Etnologie, la Universitatea "Babeş-Bolyai" Cluj.
A funcţionat ca muzeolog la Muzeul Etnografic al Moldovei din Iaşi (1966-1967), cercetător la Institutul de Filologie Română „Al. Philippide” Iaşi – filială a Academiei Române, şef al Departamentului de Etnografie şi folclor (1970), prof. asociat (1991-1999) la Universitatea „Al.I. Cuza” din Iaşi, Facultatea de Istorie, director al Centrului Judeţean al Creaţiei Populare Iaşi (1991-2003). Din 1999 este profesor universitar dr. la Facultatea de Litere a Universităţii „Al.I. Cuza”, Catedra de literatură română „Garabet Ibrăileanu”.
Sub îngrijirea distinsului profesor a apărut seria de 10 vol. a Arhivei de Folclor a Moldovei şi Bucovinei şi Caietele Arhivei de Folclor. A fost redactor responsabil al publicaţiilor: Rapsozii (1992), Datini (1992, 1993), Olarii (1992), Strunga (1993). Colaborări cu studii, articole, note, comentarii la: Viaţa studenţească (debut, 1965), Anuar de lingvistică şi istorie literară, Anuar de folclor, Anuarul Muzeului Etnografic al Moldovei, Ateneu, Caiete botoşănene, Convorbiri literare, Cronica, Revista de etnografie şi folclor, Revista română ş.a.
Amintim, de asemenea, că în sesiunea din 24 noiembrie 2021 a Adunării Generale, au fost titularizați trei membri corespondenți și au fost aleşi, prin vot secret, un membru corespondent, doi membri de onoare din țară și doi membri de onoare din străinătate, este anunțul Academiei Române.
Unul dintre cei trei membri titulari era Dumitriu Murariu, născut în Ungureni, județul Botoșani. Fostul director al Muzeului Național ”Grigore Antipa” devenea atunci membru titular al Secției de științe biologice din Academia Română.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
