Şapte persoane din localitatea Frumuşica se află sub observaţia medicilor, după ce au intrat în contact cu o vacă care avea rabie.
„
O vacă a unei persoane din comuna Frumuşica cu o simptomatologie de rabie care a fost investigată prin Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor confirmată cu rabie şi s-a efectuat anchetă epidemiologică şi toate persoanele care au venit în contact cu animalul de cînd a prezentat simptomatologia de boală şi pînă la sacrificare sunt imunizate antirabic prin Centrul Antirabic din cadrul Secţiei de Boli Infecţioase, este vorba despre 7 persoane, medicul veterinar, tehnicianul veterinar, proprietarul animalului, vecinii care l-au ajutat”, a
declarat Ecaterina Chihaia, medic epidemiolog şef Direcţia de Sănătate Publică Botoşani.
Potrivit medicului Ecaterina Chihaia, perioada de tratament în cazul celor 7 persoane este de 28 de zile.
„
Rabia nu se tratează, în momentul în care se declanşează boala, nu există tratament, este letal, pentru a preveni îmbolnăvirea, facem vaccinare, vaccinarea constă în cinci doze administrate la anumite intervale de timp, deci unii dintre ei s-au prezentat în ziua respectivă, pe ceilalţi DSP prin Spitalul de Infecţioase, în urma anchetei au fost duşi pentru vaccinare”, a mai afirmat Ecaterina Chihaia.
Animalul a fost sacrificat. În acest an este primul caz de rabie înregistrat la nivelul judeţului Botoşani, după ce anul trecut au mai fost cazuri la Şendriceni sau Mihăileni.