Vestind Nașterea Domnului Nostru Iisus Hristos, au încălzit sufletele cu bucuria colindelor vechi și noi. Glasuri zglobii de copii au răsunat în Penitenciarul Botoșani, aducând Vestea cea mare și înseninând chipurile cu datini strămoșești.
Bucuria sărbătorilor se trăiește în familie, iar detenția nu trebuie să înstrăineze, având în vedere faptul că cei dragi sunt ancora și motivația spre schimbare, pentru reintegrarea celor custodiați. Astfel, 17 copilași au avut posibilitatea de a-și îmbrățișa tăticii emoționați până la lacrimi, într-un decor de sărbătoare, cu brad împodobit, multe dulciuri, daruri și colinde cântate de elevii Liceului Adventist din Iași.
Bucuria Crăciunului înseamnă a dărui, iar colaboratorii noștri nu au uitat să le aducă câte un zâmbet celor lipsiți de grija familiei, dăruindu-le pachete cu cele spre trebuință, precum și alinare, încredere și speranța unui nou început.
Urmându-le exemplul, am dăruit și noi timp și voie bună, precum și mici daruri persoanelor aflate în grija Centrului de Îngrijire și Asistență Sfântul Daniel Leorda și Unitatea de Asistență Medico-Socială Sulița. Le-am cântat și încântat auzul cu melodii dintre cele mai frumoase și mai dragi, prin grija formației de deținuți JailProject și reprezentanților Consiliul Județean Botoșani, care ne-au primit cu colaci și urări de sărbători!
Bucuria Crăciunului se numără și în oamenii dragi de care ne înconjurăm, iar de acest lucru ne-au convins ai noștri dragi colegi care ne-au adus Vestea cea mare cu aleasă colindă și urări de suflet, pe care le prețuim.
Lumina sfântă venită în Ajun să vă aducă în suflet un veșnic Crăciun. Magia sărbătorilor să vă aducă sănătate, înțelegere și clipe de bucurie lângă cei dragi, a transmis Penitenciarul Botoșani.
Măsuri agresive la FC Botoșani după o discuție Iftime - Ciobotariu
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Colindele unor elevi au adus lumină și bucurie în centrele vârstnicilor din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Dincolo de datorie: Polițiștii de frontieră au împărțit daruri și zâmbete copiilor nevoiași
Andreea Coțovanu
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile