Media salariilor orare pentru femei, în România, este cu doar 5,2% mai redusă decât în cazul bărbaţilor, procentaj prin care ţara se poziţionează pe primul loc în clasamentul UE-28, unde, potrivit celor mai recente date Eurostat, această medie este de 16,2%, a arătat, la New York, ministrul Muncii, Marius Budăi.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Muncii şi Justiţiei Sociale, oficialul român a explicat că existenţa unei diferenţe între veniturile salariale ale femeilor şi cele ale bărbaţilor influenţează consolidarea autonomiei economice a femeilor, dar şi pensiile de mai târziu ale acestora.
"De aceea, este esenţial să se asigure un cadru normativ prin intermediul căruia femeile să beneficieze de o independenţă economică reală, care să le permită participarea deplină şi responsabilă la viaţa socială şi de familie, la procesul de luare a deciziilor în toate zonele şi la toate nivelurile", a susţinut Marius Budăi.
Ministrul Muncii şi şeful Departamentului Federal al Afacerilor Interne (FDHA) din Elveţia, Alain Berset, au avut, luni, o întrevedere bilaterală la sediul ONU, în marja participării la cea de-a 63-a sesiune a Comisiei pentru Statutul Femeii a ONU, care se desfăşoară la New York în perioada 11-22 martie 2019.
În discuţia cu oficialul elveţian, Marius Budăi a prezentat câteva dintre priorităţile României pe perioada deţinerii Preşedinţiei rotative a Consiliului Uniunii Europene, printre acestea aflându-se combaterea diferenţelor de remunerare între femei şi bărbaţi, muncă decentă pentru toate femeile şi bărbaţii, inclusiv pentru tineri şi persoanele cu dizabilităţi, şi salarii egale pentru munca de aceeaşi valoare, până în anul 2030.
Alain Berset i-a adresat ministrului Marius Budăi invitaţia ca România să devină membru al Coaliţiei Internaţionale pentru Egalitate Salarială (Equal Pay International Coalition - EPIC), organism lansat în anul 2017, la New York, cu ocazia celei de-a 72-a reuniuni a Adunării Generale a ONU, informează ştiri pe surse.
EPIC este condusă de Organizaţia Internaţională a Muncii (OIM), cu sediul la Geneva-Elveţia, UN Women (Entitatea Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor) şi Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE).
Obiectivul Coaliţiei este acela de a reduce diferenţele de remunerare pentru femeile şi bărbaţii de pretutindeni. Reunind un set divers de actori din diferite domenii şi cu expertiză diversă, EPIC sprijină guvernele, angajatorii, lucrătorii şi organizaţiile acestora pentru a face progrese concrete şi coordonate în atingerea acestui obiectiv.
În prezent, Coaliţia numără 18 membri, printre care Elveţia, Iordania, Islanda, Panama, Coreea de Sud, Canada, Germania, Noua Zeelendă, Australia, Africa de Sud.
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile