Întrebat, luni seară, despre posibilitatea unei legi care să plafoneze preţurile, în special la alimentele de bază, ministrul Muncii a răspuns că se discută despre unele "scenarii”, scopul unui astfel de act normativ fiind combaterea speculei.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, afirmă, întrebat dacă este posibilă adoptarea unei legi care să plafoneze preţurile la alimentele de bază, că autorităţile române nu vor să încalce nici principiile pieţei libere, nici normele europene, dar că se discută despre măsuri pentru combaterea speculei.
"În situaţii de criză nu trebuie să permitem nicidecum majorări de preţuri care să nu fie justificabile din punct de vedere al costurilor de producţie, al costurilor cu transporturile sau cu resursa umană”, explică ministrul, potrivit news.ro.
"Discuţia este pe o bază reală, sunt mai multe scenarii aici, sunt lucruri care sunt în concordanţă cu tot ceea ce înseamnă Consiliul Concurenţei şi normele europene. Nu o să facem nimic să încălcăm normele europene şi mai ales să încălcăm ceea ce înseamnă piaţă, până la urmă, dar piaţă în condiţii normale. Până la urmă, este vorba despre ceea ce discutam, despre speculă, pentru că în situaţii de criză nu trebuie să permitem nicidecum majorări de preţuri care să nu fie justificabile din punct de vedere al costurilor de producţie, al costurilor cu transporturile sau cu resursa umană. Şi nu vrem să lăsăm pe nimeni să profite, aşa cum s-a întâmplat, dacă vă aduceţi aminte, cu preţurile la combustibili la un moment dat şi să îngreuneze viaţa de zi cu zi a cetăţenilor români”, a declarat Marius Budăi.
Botoșaniul, sub avertizare de ploi și inundații: Pompierii, la datorie în județ
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Botoșănean de 63 de ani REȚINUT de polițiști după ce și-a „vizitat” soția
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Șofer din Botoșani ARESTAT după un control al polițiștilor în trafic
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024
Redacția Botoșăneanul
Sep 29, 2024