După demisia lui Nicolae Ciucă singura certitudine este viitorul premier, Marcel Ciolacu.
Șeful PSD trebuie să își formeze un nou cabinet, dar încă se poartă negocieri pentru posturile de ministru.
Dacă social-democrații au întocmit o listă scurtă, colegii liberali încă nu s-au hotărât. Nu se știe deocamdată nici ce se va întâmpla cu UDMR, dar cel mai probabil portofoliile formațiunii vor fi împărțite între PSD și PNL.
Inițiate de acum o lună, înainte de greva profesorilor, negocierile pentru formarea cabinetului Marcel Ciolacu se reiau de la zero și doar între PNL și PSD.
Social-democrații vor păstra Transporturile, Sănătatea, Economia, Familia și Munca.
La Ministerul Fondurilor Europene, deținut până acum de liberali, ar putea veni actualul ministru de Finanțe, iar la Apărare ar rămâne Angel Tîlvăr.
Ministerul Digitalizării ar putea fi condus de un deputat apropiat de șeful Consiliului Județean Bistrița, iar Agricultura de un om impus de secretarul general al PSD, Paul Stănescu.
Menținerea lui Sorin Grindeanu la Ministerul Transporturilor ar putea fi și motivul pentru care UDMR ar putea ieși de la guvernare. Conform protocolului semnat acum un an, social-democrații ar fi trebuit să cedeze postul către PNL.
Pentru că nu vor, liberalii au cerut în schimb Dezvoltarea, minister deținut de UDMR.
Marcel Ciolacu, președinte PSD: ”Eu nu pot sa fac abstracție de Ministerul Transporturilor și de Ministerul Fondurilor”.
PSD și PNL au majoritatea în Parlament și fără UDMR, dar voturile parlamentarilor maghiari înclină balanța în multe momente.
Kelemen Hunor, președinte UDMR: ”Nu putem să fim împinși pe scări. Nu am intrat în coaliție ca să plecăm înainte de a termina, am spus că fără Ministerul Dezvoltării nu putem să continuăm”.
La PNL, lucrurile nu sunt deloc clare. Liberalii au mai multe propuneri pentru același post și vor negocia mai întâi în partid, scrie știrileprotv.ro
De exemplu, la Interne, în locul lui Lucian Bode ar putea veni Cătălin Predoiu, iar lui Bode i-ar fi fost trasată sarcina de a revitaliza partidul.
Nicolae Ciucă, președintele PNL: ”Este clar că până la sfârșitul săptămânii trebuie să avem un guvern în deplinătatea responsabilităților”.
Dezvoltarea este ministerul care gestionează relația cu primarii din toată țara, primii implicați în organizarea alegerilor de anul viitor. De aceea PNL a ținut să primească acest portofoliu pentru care se bat acum mai mulți liberali.
Și Finanțele vor fi conduse tot de un liberal, iar la Cultura ar putea veni deputata Raluca Turcan ori un reprezentant al societății civile.
(sursa foto - Facebook Guvernul României)
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024