Sute de bugetari din administraţia publică locală ar putea fi puşi în situaţia de a înapoia diverse sume de bani pe care le-au primit ca salariu. În cadrul acţiunii de verificare a aplicării legii salarizării unice, Agenţia Judeţeană de Prestaţii Sociale (AJPS) a depistat o mulţime de nereguli la primării.
Astfel, în aproximativ 40% dintre acestea drepturile financiare ale
angajaţilor ar fi fost calculate
greşit. „Există o debandadă în administraţia public locală din acest punct de vedere. Nu există o anumită direcţie, în unele locuri s-a dat în plus, la altele în minus”, a afirmat
Radu Drăguş, fost director AJPS. Probleme nu sînt doar la primăriile rurale, ci şi la cele urbane. Astfel, o mulţime de semne de întrebare ridică salarizarea la Dorohoi, unde, potrivit reprezentantului AJPS, se dau sporuri la unităţile subordonate, precum Direcţia de Asistenţă Socială sau Direcţia de Servicii Publice, ca şi cum respectivii ar fi angajaţi ai aparatului propriu al Primăriei. Totodată, s-au descoperit şi cazuri în care salariul minim de încadrare este sub pragul de 705 lei prevăzut de lege, ceea ce este ilegal.
„S-ar putea ca în unele condiţii, datorită modului în care s-au dat unele salarii, să se regleze situaţia în lunile următoare”, a mai arătat
Radu Drăguş. Cu alte cuvinte, acolo unde s-au plătit bani în plus se vor opri sumele în cauză pe statele de plată lunile viitoare, iar unde s-a dat mai puţin se va achita diferenţa.
„Începînd din luna mai probabil vom şti ce înseamnă această reglare”, a concluzionat
Radu Drăguş.