În aproape trei decenii de activitate acești lucrători dintr-o unitate de stat nu au întrerupt niciodată activitatea.
Funcționarii de la Casa Județeană de Pensii și-au desfășurat activitatea în condițiile stabilite de entitățile centrale și au încercat să se adapteze condițiilor impuse de președinți ai Casei Naționale de Pensii Publice sau miniștri care s-au perindat prin Guvern.
Noiembrie 2023 a creat precedentul întreruperii activității, angajații de la „Pensii” considerând că perioada de obediență profesională trebuie să ia sfârșit. Mai ales că se află în fața unei alte provocări administrative care înseamnă aplicarea noii legi a pensiilor.
„Deja cu legea pensiilor suntem în etapa de final. Pe care urmează să o aplicăm. Nu știm în ce context, cu ce personal, pentru că răbdarea a ajuns la o etapă de disperare. Tocmai noi, care nu am ieșit în stradă niciodată, lucrez în această instituție de 29 de ani și n-am ajuns în etapa asta. Cred că dispun la ora asta de expertiza necesară să vă spun că nu se mai poate modul ăsta”,
Cătălin Dupir, reprezentantul salariaților din Casa de Pensii Botoșani
Au ieșit pe treptele instituției 16 zile la rând consecutiv, întâi tăcuți, „vorbind” doar prin tot felul de mesaje subliminale care poate (sau poate nu) și-au atins scopul. Dacă au fost auziți, de la București nu s-a primit vreun semn. Vreo promisiune certă că salariile vor atinge nivelul colegilor din structura centrală.
„Ruptura a venit dinainte de aplicarea celebrei Legi 153, dată până la care nivelul de salarizare era pe același prag. Deci dispuneam de aceleași salarii în teritoriu ca și cele de la nivel central. În momentul în care ei au trecut la o altă grilă de salarizare, noi am rămas, sub pragul de salarizare, cu o diferență de 30%. Cu toate că desfășurăm același tip de activități, câteodată, poate mai complexe decât cei de la nivel central, pentru că noi suntem abilitați printr-un ordin al președintelui, să-i reprezentăm și la nivel local, și în instanțele de judecată”,
Cătălin Dupir, reprezentantul salariaților din Casa de Pensii Botoșani
Colegii din Casa Națională de Pensii se ocup de centralizarea datelor din teritoriu pentru statistici care ajută miniștrii politici în discursuri.
În primele zile de protest, încetaseră activitatea nouă case de pensii din țară. Acum harta protestelor este roșie și doar una sau două instituții continuă să lucreze. „Nu de plăcere stăm în fața instituției”, a explicat Cătălin Dupir situația în care se regăsește colectivul de la Casa de Pensii Botoșani.
A făcut-o la ședința Comisiei de Dialog Social convocată de prefect în sala Nicolae Iorga a Palatului Administrativ.
Sorin Cornilă a fost de altfel singurul șef de la Botoșani care a făcut un tur al instituțiilor unde au loc proteste spontane și a discutat cu salariații.
Ulterior i-a adunat pe protestatari la aceeași masă și le-a preluat nemulțumirile care au fost ulterior direcționate către ministerele de resort de la București.
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024