Consilierii județeni s-au întrunit în după-amiaza zilei de luni, 5 februarie 2024, în ședință extraordinară.
Cel mai important proiect a fost aprobarea bugetului pe anul 2024. La capitolul venituri a fost prevăzută o sumă totală de 488.301,00 mii lei, iar la cheltuieli 537.301,00 mii lei.
Înainte de votul propriu-zis, președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a prezentat în linii mari investițiile din acest an din infrastructura rutieră și din sistemul sanitar, cultură.
„Și în acest an punem un accent deosebit pe partea de dezvoltare, de investiții. Vrem să rămânem în topul consiliilor județene care au avut cele mai mari investiții pe parcursul anului, așa cum s-a întâmplat și în perioada 2021-2023. De aceea, și în acest an ne propunem să realizăm investiții de aproximativ 50 de milioane de euro, mai exact de 239,76 milioane lei. Avem foarte multe proiecte în derulare, cu finanțare din fonduri europene, PNRR sau guvernamentale atrase, la care asigurăm cofinanțări importante. De asemenea, avem proiecte de dezvoltare pe care le vom finanța exclusiv din bugetul propriu.”
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
La secțiunea „Funcționare”, Consiliul Județean va trebui și în acest an să asigure o mare parte din cheltuielile de funcționare ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), unul dintre angajatorii cu peste 1.100 de salariați.
„În final, înainte de a vă cere votul pe proiectul de buget aș mai face o mențiune. Alocările bugetare sunt deficitare față de nevoile reale ale județului, dar cu toate acestea sunt convinsă că și în 2024 rămânem unul dintre cei mai mari, dacă nu cel mai mare, investitor din județul Botoșani așa cum am fost în ultimii trei ani. Vom continua pe aceeași cale, pentru că prin determinare am schimbat în bine fața județului și am demonstrat că suntem în topul celor mai dinamice consilii județene din țară din punct de vedere al volumului investițiilor publice realizate.”
Doina Federovici, președinte Consiliul Județean Botoșani.
Nu au existat dezbateri la proiectul privind bugetul, astfel că a fost votat în unanimitate de către consilierii prezenți la ședință.
Artiști botoșăneni premiați la festivalul-concurs al Fanfarelor Țărănești
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Farmacia Anca vă așteaptă la un Halloween de poveste: Dovlecelul care sperie microbelul
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Jandarmii de la Bacău vin la meciul de pe „Municipal” – Mesaj pentru suporteri
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024
Redacția Botoșăneanul
Oct 31, 2024