Consilierii municipali au rectificat miercuri în minus bugetul oraşului cu o sumă de 3,4 milioane de lei. 16 aleşi au votat pentru, iar opt, adică reprezentanţi ai PSD şi unul de la PNL (Gabriel Cîrlan), s-au împotrivit.
„Poate sunt şi eu ajutat, să mi se dea măcar un miliard...”
De altfel, social-democraţii, prin vocile lui Gheorghe Vîzdoagă şi Florentin Pietraru au criticat proiectul prezentat de primar. Primul dintre aceştia şi-a exprimat nemulţumirea faţă de faptul că pentru SC Eltrans SA se majorează subvenţia cu încă 700.000 de lei, ajungîndu-se astfel la 3 milioane de lei numai în acest an. „Eu la societate am o situaţie destul de grea, poate sunt şi eu ajutat, să mi se dea măcar un miliard...”; a afirmat ironic Gheorghe Vîzdoagă, în timp ce Pietraru a remarcat că, după ce în urmă cu un an primarul se lăuda că se vor face dou-trei bazine de înot în Botoşani, acum nu se mai finanţează nici unul.
„Discutăm despre nişte bani virtuali”
„Discutăm despre nişte bani virtuali, efectiv aceştia nu există”, a răspuns Cătălin Flutur despre diminuarea bugetului. Despre subvenţia pentru Eltrans el a explicat că se acordă în funcţie de gratuităţile pe care unitatea le acordă unor anumite categorii de persoane, precum elevi sau pensionari, iar despre bazine că nu se mai fac deoarece este an de criză şi inclusiv în urma unor critici politice s-a decis ca pentru 2010 să se renunţe la astfel de proiecte.
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Bilete disponibile la meciul dintre FC Botoșani și Farul Constanța – PREȚURILE
Oana Sava
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024