Potrivit viceprimarul Florin Ghiorghiţă, bugetul municipalităţii pentru anul următor ar putea fi gata abia în a doua lună a lui 2011. Motivul ar fi întîrzierile înregistrate la nivel central în privinţa bugetului de stat, dar şi legislaţia care presupune o serie de termene. „
Mă îndoiesc că în luna decembrie vom avea buget. Nu s-a respectat la nivel central, sunt termenele alea de 20 de zile pe care trebuie să îl respecte Consiliul Judeţean, după aia este termenul pe care trebuie să îl respectăm noi şi atunci cu siguranţă în ianuarie, chiar poate în februarie o să avem buget”, a declarat
Florin Ghiorghiţă, viceprimar municipiul Botoşani.