Până şi la Târgul Agro-Zoo Popăuţi s-a pomenit de deputatul Cătălin Buhăianu. A făcut-o chiar directorul de la Staţiunea de Cercetare Dezvoltare pentru Creşterea Ovinelor şi Caprinelor (SCDCOC). Acesta s-a plâns că, în ciuda afirmaţiilor făcute de fostul vicepreşedinte al PDL Botoşani, instituţia nu a primit nici un leu pentru cercetare după revoluţie.
Critici la Buhăianu
A beneficiat de unele fonduri, dar pentru alte activităţi.
„Ceea ce vorbeau unii politicieni, respectiv dl Buhăianu, că s-au dat staţiunii Popăuţi de le buget bani, vorbesc de cu totul alţi bani: subvenţiile care le primeşte fiecare cetăţean pentru suprafaţa însămânţată sau pentru efectivul de animale care îl are, dar practic noi, Staţiunea Popăuţi, avem zero lei la subvenţiile de la buget pentru salarii, pentru cheltuieli curente sau investiţii”, a afirmat
Ilie Chiorăscu, directorul SCDCOC Popăuţi.
Pupături la Ţurcanu
În schimb, acesta a avut numai cuvinte de laudă la adresa preşedintelui Consiliului Judeţean, iniţiatorul Târgului Agro-Zoo de la Popăuţi.
„Ceea ce facem, facem cu sprijinul - nu ascund - al dlui preşedinte Ţurcanu, care în ultimii ani s-a implicat extraordinar de mult în susţinerea şi ca deputat, când era la Bucureşti, să ştiţi că Academia de Ştiinţe Agricole şi Silvice, a regretat că dl Ţurcanu a prins postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Botoşani”, a mai spus
Ilie Chiorăscu. Directorul de la Popăuţi a explicat că atunci când era membru al comisiei de agricultură din Camera Deputaţilor
Florin Ţurcanu susţinea activitatea de cercetare.
VEZI ŞI:
Buhăianu alungat din PSD în faţa a 400 de oameni : Să plece la mama lui – VIDEO