Continuă meciul de la distanţă dintre PDL şi PSD pe seama bunurilor acordate sinistraţilor. Deputatul Cătălin Buhăianu susţine că formaţiunea din care face parte a ajutat inclusiv familiile calamitate din Dorohoi, dar că, spre deosebire de social-democraţi, astfel de lucruri se întîmplă fără a fi făcute publice în cadrul unor conferinţe de presă.
El a dat ca exemplu două contracte de sponsorizare prin care s-au furnizat medicamente de 16.000 de lei, care, la iniţiativa consilierului judeţean Rodica Huţuleac, director general al Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate, sînt distribuite în Dorohoi prin intermediul medicilor de familie. „La ce ajută comunicatele de presă? Sinistraţii au nevoie de ajutoare, nu de comunicate. Chiar nu ne interesează să facem conferinţe de presă pe tema asta, spre deosebire de alţii. Nu ne interesează să ne facem publicitate, de aceea am zis că nu facem nici o declaraţie de presă. Nu ne interesează să ne facem propagandă electorală din suferinţa sinistraţilor. Nu cred că este momentul să facem acum conferinţe de presă”, ne-a declarat vicepreşedintele PDL Botoşani.
Acesta susţine că democrat-liberalii vor face declaraţii pe această temă abia după rezolvarea problemelor oamenilor din zonele calamitate. El a subliniat că „nu am avut nici un troc” cu deputatul PSD Andrei Dolineaschi şi a dezavuat modul în care PSD înţelege să ajute populaţia. „Cred că fac campanie peste campanie, nu fac altceva decît să îşi promoveze imaginea”, a mai arătat parlamentarul, care a întrebat şi „cine verifică faptul că PSD a dat ajutoare de 1 miliard?”.
Liderii PSD Botoşani au afirmat vineri că ajutoarele distribuite sinistraţilor depăşesc 100.000 de lei.
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024