Deputatul Cătălin Buhăianu saluta votul dat luni în Consiliul Judeţean prin v care s-a decis comasarea unităţilor medicale din subordinea instituţiei în cadrul Spitalului Judeţean.
“Consider că s-a petrecut, în sfârşit, un eveniment care ne conduce spre normalitate! Spun aceasta în primul rând pentru că Botoşaniul are posibiliatea să aibă un spital judeţean adevărat, cu finanţare corespunzătoare care să îi dea posibilitatea să ofere servicii medicale decente pentru toţi botoşănenii”, afirmă
deputatul PDL. Acesta crede că cele 24 de voturi pentru, şase împotrivă şi numai două abţineri reprezintă un semnal pentru normalizarea relaţiilor dintre consilierii judeţeni.
“Astăzi am observat cu plăcută surprindere că marea majoritate a consilierilor judeţeni de la USL au decis să îşi asculte conştiinţa şi să îi reprezinte pe botoţăneni cu onoare şi decenţă. În sfârşit, cei mai mulţi consilieri de la PSD şi PNL au decis să îşi respecte mandatul dat de alegători şi să voteze pentru Botoşani şi împotriva ordinelor politice. Da, astăzi consilierii USL au votat împotriva ordinelor date de pe interese obscure de către Marcu şi Ţurcanu! Îi felicit pe consilierii din opoziţie care au decis să reziste şantajelor şi ameninţărilor care le-au venit pe cap de la şefii lor de partid, şefi care nu aveau nici un alt interes decât să îşi impună ei un director la spital sau măcar să îi menţină pe cei pe care îi aveau. Au încercat să negocieze şi cu noi, contra intereselor botoţănenilor. Ţurcanu şi Marcu sunt nişte oameni fără scrupule care nu merită să mai iasă în public de acum înainte! Le-aş recomanda pesediştilor şi peneliştilor să organizeze chiar de mâine alegeri în partid şi să îi dea jos pe aceşti <<cămătari>> ai politicii locale botoşănene!”, mai arată
parlamentarul într-un comunicat.