Având în vedere faptul că la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) se fac lucrări de reabilitare, cabinetul stomatologic va funcționa într-un alt spațiu.
Inițial s-a stabilit ca acest cabinet unde se tratează urgențele stomatologice să funcționeze în Secția de Diabet, acolo unde își desfășoară în prezent activitatea toate cadrele medicale de la Urgențe.
Însă ulterior s-a decis să fie „mutat” într-un alt spațiu și anume în Policlinica Dentară de pe strada Marchian.
„Având în vedere adresabilitatea crescută și necesarul de spațiu pentru urgențele medico-chirurgicale la nivelul comitetului director s-a aprobat demararea procedurilor de închiriere temporară a unui spațiu în policlinica stomatologică”,
Ioan Asaftei, purtător de cuvânt Spitalul Județean Mavromati.
Pentru modernizarea, extinderea și dotarea Unității de Primiri Urgențe, Consiliul Județean a accesat o finanțare europeană prin POR 2014-2020 de 8,6 milioane de lei, adică 1,8 milioane de euro.
Modernizarea Unității de Primiri Urgențe presupune extinderea cu o nouă clădire. Aceasta va avea o suprafață de 324,6 metri pătrați și un regim de înălțime P+1.
De asemenea, va fi modernizat Corpul A al Unității de Primiri Urgențe, unde se va monta și o copertină de 240,5 metri pătrați. La capitolul dotări se vor achiziționa opt echipamente medicale performante, dispozitive medicale și echipamente de mobilier.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Cătălin Silegeanu, candidat la Senat din partea AUR: Așa cum am promis, vom fi mereu printre oameni!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
MISIUNILE de weekend ale jandarmilor: De la meciuri la alegeri
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
ASTĂZI: 23 de polițiști din Botoșani au fost avansați în grad
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Votează Reformele lui Bolojan – Votează PNL! O șansă pentru un stat modern, eficient și european!
Redacția Botoșăneanul
Nov 29, 2024
Gabriela Erdic
Nov 29, 2024