Argentinianul Gonzalo Cabrera este cel mai în formă jucător din lotul FC Botoşani iar după meciul cu FC Voluntari a devenit golgheterul echipei. În vârstă de 27 de ani, fotbalistul format la clubul Boca Juniors a intrat în atenţia mai multor formaţii din prima ligă.
Gonzalo Cabrera a venit vara trecută la FC Botoşani şi încă de la debut a demonstrat că are calităţi. Ulterior, evoluţiile sale nu au mai fost la fel de bune, o contrinuţie importantă având şi fostul antrenor Cristi Pustai care nu l-a agreat pe argentinian. Odată cu revenirea lui Leo Grozavu, Gonzalo Cabrera a reînceput să joace foarte bine iar în meciurile cu Petrolul şi FC Voluntari a marcat câte două goluri. În momentul de faţă este golgeterul echipei cu şapte goluri marcate iar conducătorii clubului botoşănean sunt optimişti că va continua evoluţiile foarte bune.
„Cel mai important este Gonzalo Cabrera. Schimbarea lui Cristi Pustai, 90% vine din cauza lui Cabrera. Eu cred cu adevărat că este un fotbalist adevărat. El trebuie încurajat. Să vedeţi că în meciul viitor iar dă două goluri. Are starea de fotbalist. Eu am vorbit de multe ori cu el în Antalya şi apoi în Botoşani. Cristi vorbea de el la timpul trecut. Am câştigat cu el. Cabrera este ca un balon care se umflă în continuu. Se cunoaşte că e fotbalist”, a declarat Valeriu Iftime.
În vara anului trecut, Gonzalo Cabrera era cotat la 250.000 de euro. După jumătate de an la FC Botoşani, cota argentinianului a ajuns la 600.000 de euro, potrivit Transfermarkt. El a intrat deja în atenţia mai multor cluburi printre care Steaua şi Astra Giurgiu. După meciul din februarie de la Botoşani, Marius Şumudică a declarat: „Îmi place Cabrera foarte mult. Mâine l-aş lua. Este exact jucătorul care mi-ar trebui”.
După victoriile cu 4-0 de la Ploieşti şi 4-2 pe teren propriu cu FC Voluntari, oficialii FC Botoşani au început din nou să viseze. Finanţatorul Valeriu Iftime a declarat că îşi doreşte 15 puncte din următoarele cinci partide rămase de disputat şi că se gândeşte la o nouă participare în Europa League. Oficialul botoşănean speră că meciul cu CSMS Iaşi va fi finala pentru Europa League iar echipa lui Leo Grozavu să se impună în Copou.
„15 puncte. Matematica e simplă. Ce se va întâmpla… Eu nu sunt un oracol de la Zlătunoaia ci un susţinător nebun al fotbalului din Botoşani. Cred în fiecare zi că putem mai mult. Încă ne uităm în spate, încă avem probleme cu taifunul care nu s-a liniştit. Sunt cinci puncte faţă de Voluntari care se pot reface uşor. Noi avem nevoie de un meci bun la Chiajna după care avem acasă cu Craiova şi ne va da Dumnezeu ceea ce am pierdut acolo. Mergem la Timişoara după care ne gândim la altceva. La Iaşi este o finală a păioşilor. Sper să fie finala Moldovei. Ar fi extraordinar să jucăm la Iaşi pentru un loc de Europa. După aşa un spectacol, după o aşa zi mare, putem visa”, a declarat Valeriu Iftime.
În acelaşi timp, finanţatorul clubului FC Botoşani este conştient că emoţiile retrogradării nu au trecut şi că poate ajunge din nou pe loc de baraj dacă nu obţine rezultate pozitive cu Chiajna şi Craiova.
„Sunt convins că poate să ne apuce o durere de cap peste două săptămâni de să nu mai putem sta. Acum putem visa. A fost o victorie frumoasă cu Voluntari. Echipa a jucat bine şi mai vine şi Cabrera cu două goluri care încântă”, a mai afirmat finanţatorul clubului FC Botoşani.
(sursa Prosport)
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024