Furt mai rar întâlnit într-o comună din Botoşani. Un puştan a sustras banii unui sătean din dulap, în timp ce acesta se afla acasă.
Miercuri dimineaţă, în jurul orei 7:00, Secţia Poliţie Rurală 3 Hlipiceni a fost sesizată printr-un apel de urgenţă de către Vasile M., de 64 ani, din satul Stolniceni, comuna Răuseni, cu privire la faptul că în după-amiaza zilei de 14 februarie, a constatat că dintr-un dulap aflat într-o anexă a locuinţei, i-a fost sustrasă suma de 400 lei. Cercetările efectuate de poliţişti au condus la identificarea lui George C., de 16 ani , din localitate, ca fiind principalul suspect de săvârşirea furtului. Astfel, profitând de faptul că reclamantul se afla în gradina locuinţei, a escaladat gardul împrejmuitor al imobilului, a intrat în anexa locuinţei, a cărei uşă de acces nu era asigurată şi a sustras suma de bani. Adolescentul este acum cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.