În vremuri de criză economică pentru a putea face economii la plata personalului, unii agenţi economici au dat dovadă de ingeniozitate şi au apelat la o metodă inedită de pază la punctele de lucru pe care le deţin în Zona Industrială a municipiului. Mai exact, ei foloseau câini comunitari pe care îi ţineau în curte nemaifiind nevoie de angajarea de paznici care să le păzească bunurile.
Această practică a fost însă stopată de firma de ridicat câini care a câştigat licitaţia acestui serviciu în cursul anului precedent. Mai ales că, prin prevederile contractuale municipalitatea a impus o normă de 200 de patrupede prinse lunar, pentru a nu exista penalizări la plata facturilor. În aceste condiţii, vizaţi au fost şi câinii care se aflau în curtea unor firme de pe platforma industrială a oraşului, fiind înregistrate cazuri când s-a intervenit chiar şi cu Poliţia Locală pentru ridicarea lor şi transportarea la padocuri.
„În a doua parte a anului mergeam noi cu Poliţia Locală, cu Eugen Ţurcanu (n.r. directorul SABSZA), pe la firmele din Zona Industrială îi ameninţam că le dăm amendă, nu vroiau să ne dea câinii din interior, le-am spus să păstreze doi câini, restul să îi predea, nu vroiau, scandal, i-am ameninţat că le dăm amenzi, abia după aia spuneau- luaţi-vi-i nu aveţi decât, ei păstrau câinii ca să nu mai plătească paznici, dădeau drumul la câini în interior şi nu mai trebuiau să plătească paznici şi nu le convine”, a declarat
Florin Ghiorghiţă. Pentru anul în curs însă, dat fiind
faptul că numărul câinilor fără stăpân de pe străzile oraşului s-a împuţinat, municipalitatea va scade norma impusă firmei de ecarisaj care va câştiga licitaţia, de la 200 la 150 de patrupede pe lună.
„În condiţiile în care anul acesta va fi mult mai greu de prins câini decât anul trecut, de exemplu dacă anul trecut le-am dat normă clară de 200 de câini pe lună, anul acesta cred că vom scade la 150 de câini lunar”, a mai spus
Florin Ghiorghiţă.
Contractul pentru prinderea câinilor ar putea fi atribuit săptămâna aceasta
Serviciul de prindere a câinilor comunitari ar putea fi scos la licitaţie cel mai probabil în cursul acestei săptămâni. Potrivit edililor locali, în cursul zilei de luni, 21 februarie va fi semnată fila de buget, urmând ca ulterior să fie demarate procedurile pentru licitaţie.„
Am vorbit cu directorul de la SABSZA să dăm drumul la contractul de achiziţii de acum la câini şi azi se semnează fila de buget, repartizarea bugetului şi sper să se dea drumul la procedura de achiziţie”, a adăugat
Florin Ghiorghiţă. Viceprimarul a mai afirmat că, cel mai probabil finalizarea licitaţiei ar dura circa 7 zile în condiţiile în care procedura ar putea fi făcută prin cerere de ofertă şi nu prin Sistemul Electronic de Achiziţii Publice dat fiind faptul că, valoarea contractului este sub plafonul de 50.000 de euro. Cât despre firma care s-ar putea ocupa şi în acest an de prinderea câinilor fără stăpân viceprimarul susţine că singura care se va înscrie la licitaţie ar putea fi tot Sitfitcont, cea care s-a ocupat de acest serviciu şi în 2010.