Vineri seară în jur de o sută de botoşăneni au marcat trecerea unui an de la evenimentele care au avut loc la padocuri. În noaptea de 10 spre 11 mai 2011 la adăpostul de lângă groapa de gunoi a oraşului au murit 230 de câini în condiţii neelucidate nici până astăzi.
Asociaţia pentru Protecţia Animalelor ADOR a comemorat ce s-a întâmplat atunci printr-un marş al tăcerii desfăşurat pe Pietonalul Unirii. Zeci de botoşăneni, majoritatea tineri, au străbătut zona centrală a oraşului cu baloane albe care aveau inscripţionat cu negru
„11 mai 2011 – Nu vom uita!!!”.
Pe trotuarul de lângă Teatrul Mihai Eminescu manifestanţii s-au întâlnit cu alţi iubitori de animale şi au înalţat baloanele spre cer. Au fost 230, adică exact numărul patrupedelor care şi-au găsit sfârşitul în acea noapte.
„Ce ne intrigă pe noi şi ne supără cel mai tare este că, deşi a trecut un an, nu am rămas decât cu promisiuni. Ni s-a promis un adăpost public nou şi modern, s-au alocat atunci nişte fonduri care nu ştim încotro s-au dus, nu s-a făcut nimic. Am adus o fundaţie englezească să preia acest padoc. Se pare că autorităţile s-au purtat atât de frumos încât acel ONG şi-a luat tălpăşiţa şi s-a întors în Anglia”, ne-a declarat
Elena Cardaş, vicepreşedinte ADOR. Ea a menţionat că alte oraşe, precum Braşov sau Oradea, au rezolvat problema maidanezilor prin sterilizări începute tocmai în 1996. Reprezentanţii ADOR au anunţat şi că în cursul acestei luni vor aduce la Botoşani o fundaţie americană care va steriliza 1.000 câini. La protestul de vineri seară o mulţime de oameni au venit însoţiţi de căţeii de companie, iar alţi botoşăneni au purtat tricouri imprimate tot cu patrupede.
CITEȘTE ȘI:
Primarul invită botoşănenii să-şi sterilizeze câinii gratuit
CITEȘTE ȘI:
Iubitorii de animale nu vor adăpost nou pentru câini, ci sterilizarea lor