O pensionară din Botoșani, din pensia ei a donat 50 de lei pentru mâncarea câinilor comunitari. Alți oameni cu suflet au trimis bani asociațiilor pentru drepturile animalelor de la Botoșani sau au donat saci cu mâncare.
Desfășurarea de forțe s-a produs în urma unui apel ce a fost lansat pe o rețea de socializare de medicul Elena Cardaș, cunoscută pentru iubirea ce le poartă necuvântătoarelor. Ea a cerut ajutor de la semeni pentru câinii de la padocuri care au rămas timp de o zi fără hrană.
Dar cum s-a ajuns aici?
”Era problema că s-a întârziat cu o zi mâncarea pentru că trebuia să vină luni când este sărbătoare și transportatorul nu lucrează. Am făcut un apel la oamenii din oraș și au donat, foarte frumos, numărul de saci necesar. Chiar nu mă așteptam să facă așa un gest frumos botoșănenii. Era vorba doar de o zi”
Elena Cardaș, iubitor de animale
Potrivit legislației în vigoare, Primăria nu mai este obligată să asigure hrană pentru animalele fără stăpân, ca atare aceste resurse vin de peste hotare.
”Mâncarea este asigurată conform graficului de fundații din străinătate, nu suferă de foame câinii, au zilnic mâncare. A fost doar problema de neconcordanță cu transportatorul”
Elena Cardaș, iubitor de animale
În schimb, potrivit acelorași legi din România, Primăria Botoșani trebuie să omoare câinii de la padocuri.
”Municipalitatea conform legii în vigoare din România trebuie să eutanasieze câinii la două săptămâni după capturare dacă ei nu sunt revendicați sau adoptați. Nu trebuie să-i hrănească. Noi am făcut o convenție, că vom hrăni noi câinii numai să-i lase în viață ca să avem suficient timp pentru a le găsi case”
Elena Cardaș, iubitor de animale
Lunar sunt trimiși spre adopție între 50 și 100 de câini de la Botoșani. (G.E.)
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
S-a stabilit PROGRAMUL etapelor XX și XXI: Când joacă FC Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Cătălin Silegeanu și Ariadna Cârligeanu, mesaj de mulțumire și mobilizare pentru Ziua Națională
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024