Arhimandritul cunoscut creștinilor ca ”chirurgul sufletelor” a fost impresionat și de ”chipurile marilor români așezați la hotarele județului Botoșani”.
Marți, 24 mai 2022, arhimandritul Ciprian Grădinaru, eclesiarhul Paraclisului Catedralei Naționale, a primit titlul de Cetățean de onoare al comunei natale Hlipiceni.
La eveniment au mai participat părintele Marian Timofte, vicar administrativ al Arhiepiscopiei Iașilor, părintele protopop Petru Fercal, părintele Răzvan Teletin, părintele Cristian Ferariu de la Parohia Hlipiceni I, părintele Basanciuc Ștefan Cătălin de la Parohia Hlipiceni II, părintele Coșorianu Andrei de la Parohia Dragalina Hlipiceni, părintele Ciprian Agapie de la Parohia Victoria Hlipiceni, Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, primarul Gheorghe Marian Luchian, viceprimarul Mihai Șcarlii, membrii Consiliului local ai comunei Hlipiceni, precum și locuitori ai comunei.
Părintele Ciprian a mulțumit tuturor și a mărturisit că este de fiecare dată impresionat de chipurile marilor personalități care îi întâmpină pe cei care vizitează Botoșaniul.
„Venind spre satul părintesc plin de emoție sfântă, am revăzut la intrarea în Botoșani chipurile marilor români așezați la hotarele județului nostru, întâmpinându-i pe călători mari personalități care fac cinste neamului românesc și Bisericii Ortodoxe strămoșești: Mihai Eminescu, George Enescu, Nicolae Iorga și Ștefan Luchian. Tot pe aceste plaiuri s-au născut și vrednicul de pomenire Patriarhul Teoctist Arăpașu, părintele Cleopa Ilie, părintele Paisie Olaru. Observăm faptul că oamenii în aceste locuri au contribuit la propășirea neamului românesc sub toate aspectele: cultural, muzical, artistic, istoric și nu în ultimul rând – duhovnicesc și bisericesc. Atunci când am plecat la Mănăstirea Sihăstria ca să-mi închin viața lui Dumnezeu, nu mă gândeam la faptul că Domnul va rândui ca să rectitoresc și biserica satului nostru sau că voi fi ridicat la cinstea evenimentului de astăzi de a fi fiu de onoare al satului nostru Hlipiceni, titlu pe care-l primesc cu mare bucurie și cu trăire duhovnicească”.
Cel supranumit ”chirurgul sufletelor” a mulțumit deopotrivă părinților săi și profesorilor care l-au educat.
”Aș dori să aduc pioase mulțumiri părinților mei trupești, preoților satului, învățătorilor și profesorilor noștri, dar și tuturor sătenilor care au păstrat toate respectând rânduiala Sfintei Biserici, precum și cele ale satului nostru, datinile și obiceiurile populare ale strămoșilor noștri”.
”Un sat românesc ce are oameni harnici sub ascultarea Sfintei Biserici este bineplăcut lui Dumnezeu. Părintele Dumitru Stăniloae, cel mai mare teolog al neamului nostru, raportându-se la satul său natal a spus: «Nicăieri nu-i cerul mai albastru ca la Vlădeni». Parafrazându-l pe marele teolog: «Nicăieri nu-i cerul mai albastru ca la Hlipiceni». Vă îndemn ca, după porunca împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos, să vă iubiți unul pe altul, pentru ca soarele din mila Domnului să răsară aici la Hlipiceni, unde este cerul mai albastru”.
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024