Unul dintre cei mai cunoscuți și iubiți duhovnici din țară. Avea 20 de ani când a vrut să intre pentru prima dată la mănăstire, dar starețul i-a spus: "Nu te pot primi, frate. Te văd că eşti niţel mai învăţat şi nu te pot pune la boi".
Astăzi, 15 august, se împlinesc 108 ani de la nașterea Părintelui Arsenie Papacioc, unul dintre marii duhovnici ai României.
Puțină lume știe că părintele Arsenie a trecut și pe la Agafton.
Este călugărit cu numele Arsenie (pe care l-au tras la sorți) de către Părintele Benedict, naş fiindu-i Părintele Petroniu.
Părintele Arsenie depune jurământul monahal în ziua de 26 septembrie, la pomenirea Sf. Ioan Evanghelistul.
"Părintele Petroniu îmi este naș de călugărie. Am evlavie la el. Chiar în noaptea când m-a călugărit, la Mănăstirea Antim, în 1948, el a tras la sorți numele de Arsenie. Nici pe mine, nici pe stareț - Părintele Benedict Ghiuș - nu ne-a lăsat să tragem. El a tras sorțul din căciulă. Iar eu, fiind în biserică în mantie, m-am dus la strană să văd când cade Sfântul Arsenie; și l-am găsit pe 8 mai, odată cu Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul. Iar ziua în care am fost călugărit era 26 septembrie. Tot Sfântul Ioan Evanghelistul! Când am văzut, m-am cam speriat. Exact la un an, tot de Sfântul Ioan Evanghelistul, m-au făcut preot. Si-am zis: mă urmărește Apostolul iubirii! Preot m-au făcut la o mănăstire de maici, lângă Botoșani, la Agafton, pentru că acolo era slujba arhierească".
(Mănăstirea Agafton)
Mărturisirea îi aparține părintelui Arsenie Papacioc, în cadrul unui dialog cu Arh. Ioanichie Bălan.
Părintele Arsenie Papacioc s-a născut la 15 august 1914, în satul Misleanu, comuna Perieţi, judeţul Ialomiţa. Din anul 1976 a fost duhovnicul Mănăstirii Sfânta Maria din Techirghiol.
Părintele Papacioc a trecut prin puşcăriile comuniste unde a pătimit alături de Părintele Iustin Pârvu, Ioan Ianolide, Valeriu Gafencu, Nichifor Crainic, Mircea Vulcănescu şi alţii. A fost arestat şi condamnat în 1941. S-a călugărit în 1946, după eliberare şi s-a stabilit la Mănăstirea Antim din Bucureşti până în 1949. Între 1949-1950 a fost sculptor la Institutul Biblic, iar în anul 1951 a devenit preot la Seminarul Monahal de la Mănăstirea Neamţ. Între 1952-1958 a fost preot la Mănăstirea Slatina. În vara anului 1958 a fost arestat din nou pentru că făcea parte din grupul „Rugul Aprins”. Condamnat la 20 de ani de muncă silnică, a fost graţiat în 1964 de la închisoarea Aiud.
A ajuns, în 1976, la Mănăstirea Sfânta Maria – Techirghiol, acolo unde a murit, pe 19 iulie 2011, în jurul orei 13.00, înainte de a fi împlinit 97 de ani.
Doina Federovici: Împreună ducem tradițiile populare mai departe
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024