Panică într-un bloc din municipiul Botoşani. Luni seară, puţin înainte de ora 21.00, locatarii unui cămin de nefamilişti de pe strada Aleea Parcul Tineretului s-au trezit cu locuinţele pline de fum. Speriaţi, o parte dintre ei au solicitat sprijinul pompierilor.
Două echipaje din cadrul Detaşamentului de Pompieri Botoşani s-au deplasat la locul indicat. Aici au observat că ard mai multe bunuri depozitate într-un uscător situat la etajul I al imobilului. Această încăpere fusese folosită de către un fost locatar ca depozit de calculatoare. De mai bine de un an, în acest loc, care nu mai avea uşi la intrare, se perindau oameni fără adăpost. În timp ce o parte dintre pompieri acţionau pentru stingerea incendiului, ceilalţi au urcat la etajele superioare pentru a evacua fumul de pe holuri şi casa scării.
Pagube de 10.000 de lei
În mai puţin de jumătate de oră incendiul a fost lichidat. Flăcările au distrus 4 birouri, piese de mobilier, articole de îmbrăcăminte, cca. 24 m.p. de geamuri termopan şi diverse articole de uz casnic. Valoarea pagubelor a fost estimată la cca. 10.000 de lei. Pompierii au salvat şi protejat bunuri materiale în valoare de 100.000 lei. Incendiul a fost provocat cel mai probabil cu intenţie de o persoană necunoscută. Cercetările au fost preluate de poliţişti.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024