Zeci de bătrâni, tineri şi copii au luat parte la eveniment.
La începutul acestei săptămâni, în fața a sute de oameni, pe scena Căminului Cultural de la Mihăileni, județul Botoșani, s-a auzit muzica celor mai cunoscuti compozitori români și francezi, interpretată de Alexandru Tomescu și sunetul strălucitor al viorii Stradivarius Elder Voicu, alături de harpista de origine franceză, Delphine Benhamou și actorul TNB, Lari Giorgescu-dans contemporan, care au adus în atenția publicului un dialog fascinant între muzică și dans.
Concertul de vioară, harpă și dans contemporan a celor trei mari artiști a transmis publicului prezent, în mod special, zecilor de copii și tineri, o puternică emoție și bucurie, insuflându-le pasiune și inspirație pentru artă, dar și o mare recunoștinâă pentru opera lui George Enescu, care a copilărit chiar pe meleagurile de la Mihăileni/Botoșani.
„Cu deosebită emoție am revenit la Mihăileni/Botoșani, alături de colegii mei Delphine Benhamou și Lari Giorgescu. Pot spune deja că mă simt ca acasă aici, poezia locurilor mă inspiră de fiecare dată. Ce bucurie poate fi mai mare decât aceea de a vedea entuziasmul și luminițele din ochii copiilor atunci când ascultă muzică? Să nu uităm, totul a pornit de la acțiunea de salvare a Casei lui George Enescu, inițiată de Societatea Internațională George Enescu din Viena și transformarea ei într-un centru cultural care să beneficieze întreaga comunitate. Reabilitarea Casei George Enescu este încă în curs de desfășurare și este sub coordonarea directă a Fundației Pro Patrimonio, acțiune care se realizează cu sprijinul a numeroși sponsori și donatori”, a declarat Alexandru Tomescu.
Cea de-a XII-a ediţie a Turneului Internațional Stradivarius, numit „VIVE LA MUSIQUE !”, se derulează în cadrul Sezonului Cultural România-Franța 2019, sub Înaltul Patronaj al Ambasadoarei Franței în România, E.S Michele Ramis, iar concertul de la Căminul Cultural Mihăileni/Botoșani este al 7lea concert dintr-o serie de 15 concerte în România. Turneul continuă cu seria de concerte de la Iași -21mai-Palatul Culturii-Sala Voievozilor, 25mai-Târgu-Jiu-Parcul Coloana Fără Sfârșit a lui Brâncuși, 26mai-Filarmonica Oltenia-Craiova, 30mai-SALA RADIO BUCUREȘTI, 31mai-Filarmonica Sibiu-Sala Thalia, 2iunie-București- SALA RADIO. La cererea extraordinară a publicului, concertul „VIVE LA MUSIQUE!”- din Turneul Internațional Stradivarius va avea două reprezentații la SALA RADIO-București, pe 30 mai și 2 iunie.
Click AICI pentru restul articolului
DESCARCÃ APLICATIA BOTOSÃNEANUL PENTRU MOBIL:
Un cunoscut sportiv din Botoșani și-a anunțat RETRAGEREA: Orice aventură are un final
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O casă a luat foc seara trecută, pompierii chemați urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
O importantă rețea din România deschide un magazin la Botoșani înaintea Crăciunului
Gabriela Erdic
Dec 22, 2024
Un bărbat a luat taxiul de la Suceava la Iași după ce i-a fost anulat zborul: CÂT a plătit
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Botoșăneancă celebră ajunsă pe patul de spital în toiul nopții
Redacția Botoșăneanul
Dec 21, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile