Campania electorală pentru alegerile locale a început la miezul nopții, iar o bună parte a partidelor și independenților de la Botoșani nu au pierdut vremea și au ieșit la lipit afișe chiar din primele clipe ale zilei de 6 mai, prima oficială în care candidații își pot face propagandă.
Cea mai mare densitate de politicieni și candidați s-a întâlnit, la vreo zece minute după miezul nopții, la panourile din Parcul Rapsodia. Acolo s-au întâlnit reprezentanții PSD, UNPR, ALDE și PMP. Foști colegi de partid, acum rivali în cursa pentru funcția de primar, Ovidiu Portariuc și Tereza Nica s-au ignorat reciproc.
”Absolut deloc, nici într-un caz”, a răspuns Tereza Nica atunci când a fost întrebată dacă nu o încearcă un sentiment de nostalgie la vederea foștilor colegi din PSD.
În timp ce PSD-iștii, UNPR-iștii și liberalii-democrați își dădeau coate la pus afișe, în zonă a apărut și Viorel Coman, candidat independent la postul de edil șef. Fostul liberal nu a venit cu un afiș, ci cu o... sapă, pe care a înfipt-o în pământ chiar în fața locului rezervat PNL-ului.
”Am adus o sapă, poate așa găsește în sfârșit dl Flutur garanția pentru bulevardul Mihai Eminescu”, a spus Viorel Coman în mai multe rânduri.
Și fiindcă veni vorba de candidatul liberalilor, trebuie spus că aceștia pentru întâia dată după opt ani nu au mai ieșit la lipit afișe în prima noapte de campanie. Inițial, puțin după ora 20:00, PNL-iștii au anunțat că, ”în această noapte, la orele 24:00, echipa PNL va demara campania electorală, lipind primele afișe la locurile oficiale din oraș. Plecarea va fi de la sediul din str. Maxim Gorki”.
După mai puțin de două ore, liberalii au revenit cu un alt mesaj:
”Acțiunea de la orele 24:00 nu se mai poate realiza. Vom reveni mâine dimineață cu detalii”.
PNL-iștii au evitat să dezvăluie motivul anulării intempestive a manifestării. Două sunt variantele: afișele tipărite la Suceava nu ar fi gata (miercuri la amiază la sediul organizației județene încă nu erau venite afișele) sau ar fi gata numai că potrivit unor intrepretări din noua legislație electorală, la miezul nopții tipografiile abia ar avea dreptul să livreze afișele, ceea ce înseamnă că nu pot fi lipite în primele clipe de campanie. Astfel, este posibil că liberalii să iasă în oraș vineri de la ora 14:00.
Celelalte formațiuni politice au respins însă o asemena variantă. PMP-iștii cu Mihai Țâbuleac în frunte au venit chiar cu o cârpă cu care au curățat panourile, utilizând totodată și mănuși la lipitul propriu-zis.
În schimb, pe la 0:30 deja se declanșaseră discuțiile referitoare la afișajul electoral. Înarmați cu o lanternă progresiștii analizau în amănunte posterele contracandidaților, descoperind că unele nu au specificate toate datele prevăzute de lege. De asemenea, încă nu era clar dacă pe panoul ce îi este rezervat un partid are dreptul să pună doar unul sau mai multe afișe.
”Să vedeți câte contestații vor fi”, spunea Romulus Eram, candidat UNPR la Consiliul Local Botoșani.
În cartierul Bucovina, spre ora 1:00, Marius Buliga coordona o echipă de tineri care îi lipeau afișele.
CUM A DEBUTAT CAMOANIA ÎN URMĂ CU PATRU ANI:
Start de campanie firav la USL, afişe lipite „pe jumătate” – FOTO&VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile