Mai sunt câteva zile până la finalul Campaniei Naționale ”Curățăm România!”, campanie care se desfășoară în perioada 4 aprilie 2022 - 4 mai 2022, la inițiativa Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, sub sloganul „Vrem o țară fără deșeuri abandonate!”.
Până în prezent, în județul Botoșani s-au derulat acțiuni de ecologizare, educație ecologică, conștientizare la care au participat sute de reprezentanți ai instituțiilor publice și ai autorităților locale, iar elevi și profesori din peste 100 de școli din județ s-au implicat activ.
În cadrul acțiunilor de ecologizare au fost colectate aproximativ 100 de tone de deșeuri, amestec și reciclabile. Cele mai afectate zone de aruncarea necontrolată a deșeurilor sunt zonele de agrement, parcările situate pe drumurile naționale și județene, malurile cursurilor de apă.
"Mai sunt câteva zile în care putem să participăm la acțiuni de ecologizare. Deși campania s-a adresat, în principal, instituțiilor publice și autorităților locale, mesajul acesteia vizează cetățenii care trebuie să înțeleagă că aruncarea deșeurilor în natură nu este o modalitate potrivită de a scăpa de ele. Sperăm că implicarea în acțiunile campaniei va conduce la o schimbare în viața și comportamentul nostru și vom fi mai responsabili față de mediul înconjurător",
Eugen Mateciuc, directorul executiv al APM Botoșani
Directorul APM Botoșani le reamintește autorităților locale că se pot înscrie în Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri – Curățăm România, program al Administrației Fondului pentru Mediu. Finanțarea se acordă în cuantum de 100% din valoarea totală eligibilă a proiectului și variază între 3.000 lei și 30.000 lei în funcție de numărul de locuitori la nivelul UAT solicitante.
Hoțul zilei a fost prins la Botoșani! Umbrele de 2.000 de euro furate de la două terase
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
Luciana Buliga: Am ales ca pentru județul meu să ofer tot ceea ce am
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024
PATRU mașini, arme și alte bunuri RIDICATE de polițiști după percheziții de amploare la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 08, 2024