Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani a lansat vineri, 25 noiembrie, Campania “UNiTE”, prima de acest gen la nivel local pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor.
Aceasta constă în activități de informare și conștientizare a populației cu privire la cauzele, efectele, riscurile și modalitățile de intervenție, dar și despre felul în care ne putem implica, fiecare dintre noi, pentru a preveni acest fenomen.
Campania se va derula în perioada 25 noiembrie (Ziua Internațională pentru Eliminarea Violenței împotriva Femeilor) – 10 decembrie (Ziua Internațională a Drepturilor Omului - adoptarea Declarației Universale a Drepturilor Omului) și va marca 16 zile de activism împotriva violenței asupra femeilor.
“Dorim să mobilizăm întreaga comunitate să ne sprijine în efortul nostru de a crește gradul de conștientizare a fenomenului violenței domestice și de a fi solidari cu activiștii care luptă pentru a pune capăt violenței împotriva femeilor și fetelor, pentru drepturile femeilor și care sprijină mișcările feministe din întreaga lume, pentru o lume liberă de violență.”
a declarat Cristina Breșug, consilier județean, preșdintele ATOP Botoșani.
În cele 16 zile, ATOP organizează întâlniri în comunitățile județului Botoșani, în cadrul cărora specialiști din cadrul instituțiilor de ordine publică și celor care oferă servicii sociale (IPJ, DGASPC, etc) oferă infomații despre felul în care pot interveni sau pot sprijini autoritățile în lupta cu acest fenomen.
Campania a fost deschisă, vineri, cu prima întâlnire organizată de ATOP în comuna Vârfu Câmpului, la care au participat, pe lângă autoritățile locale, localnici și reprezentanți ai instituțiilor membre în ATOP, și deputatul Alexandra Huțu, subprefectul Paula Berențan.
“Ne consultăm cu cetățeni din toate sferele de activitate, organizații ale societății civile, parteneri sociali . Împreună găsim soluții pentru sprijinirea și protejarea victimelor și pentru diminuarea fenomenului de violență domestică. Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Botoșani militează pentru eliminarea violenței împotriva femeilor și fetelor și încurajează victimele violenței domestice să rupă tăcerea și lanțul nevăzut cu care sunt înconjurate, să își recupereze dreptul lor și al copiilor lor la viață și la libertate!”
a adăugat Cristina Breșug, președintele ATOP Botoșani.
A doua întâlnire din cadrul Campaniei "UNiTE"a avut loc sâmbătă, la sediul Partidului Social Democrat Botoșani și a reunit reprezentanți ai comunităților rurale și urbane, vectori care pot transmite, mai departe, mesajul campaniei: orice om are dreptul la viață și la libertate. Vrem o lume liberă de violență!
(Comunicat de presă PSD)
Transportatorii din Botoșani verificați de inspectorii de muncă: CE nereguli s-au găsit
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Avaria de sub casă a fost remediată, NU se mai întrerupe apa în municipiu
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024