Toate actele normative vor fi făcute publice în mod gratuit pe site-ul Ministerului Justiției, conform spuselor
ministrului Justiției, Robert Cazanciuc. Întreaga legislație a României va fi accesibilă online, doar pentru varianta print a Monitorului Oficial încasându-se bani.
„Este un program derulat de minister cu fonduri europene, în valoare de aproximativ patru milioane de euro, prin care noi practic am făcut o procedură publică și am achiziționat o bază de date, acum o punem într-un program user friendly, astfel încât fiecare să poată accesa gratuit orice act normativ”, a declarat
astăzi, la Botoşani, oficialul Guvernului.
Acesta a mai precizat că nu se poate cere cetățenilor cunoașterea legilor fără ca aceștia să le poată accesa. Proiectul va fi făcut public cel mai probabil la sfârșitul lunii noiembrie.
(C.B.)