Mai mulți elevi și cadre didactice au fost informați despre efectele și riscurile consumului de alcool și droguri.
În perioada 22-23 ianuarie 2024, specialiștii Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog (CPECA) Botoșani au desfășurat activități interactive de prevenire a consumului de alcool și droguri, în cadrul campaniei naționale ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, adresate elevilor de la Liceul de Artă ,,Ștefan Luchian” și Școala Gimnazială ,,Sfânta Maria” Botoșani.
Astfel, 128 de elevi și patru cadre didactice au fost informați despre efectele și riscurile consumului de alcool și droguri, dar și despre serviciile de asistență specializată disponibile, la nivel local, în cazul în care se confruntă, direct sau indirect, cu probleme cauzate de consumul de substanțe psihoactive.
Prin intermediul campaniei ”Consumul de droguri ne privește pe toți!”, CPECA Botoșani promovează în rândul adolescenților și tinerilor dezvoltarea unor abilităţi de viaţă necesare luării unor decizii informate, corecte şi responsabile în legătură cu consumul de substanțe.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aparatul dentar invizibil, rezoluția perfectă pentru zâmbetul tău în 2025!
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile