Una dintre principalele direcții de acțiune în vederea creșterii standardelor de îngrijire a botoșănenilor este și campania de recrutare a tinerilor medici specialiști.
În acest context, conducerea Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” a decis scoaterea la concurs a 14 posturi de medici.
„Avem nevoie de tineri capabili, de medici în diferite specializări. De la începutul anului am scos la concurs 31 de posturi de medici, cât în 2019 și 2020 la un loc. Încercăm să recuperăm ceea ce nu s-a făcut în ultimii ani, pentru că și pacienții botoșăneni trebuie să beneficieze de cele mai înalte standarde de tratare a afecțiunilor de care suferă”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.
Pentru 10 posturi scoase la concurs se pot înscrie și rezidenții aflați în ultimul an de pregătire. Este vorba de câte un post la: Boli Infecțioase; Unitatea de Primiri Urgențe (UPU); ATI Obstetrică-Ginecologie; ATI, Neonatologie; Neurochirurgie; Radiologie, imagistica medicală pentru Laboratorul de Radiologie și Imagistică medicală și CT; Gastroenterologie; Serviciul pentru supravegherea, prevenirea și limitarea infecțiilor asociate asistenței medicale și Cardiologie.
Pentru alte patru posturi se vor putea înscrie la concurs medici specialiști. Este vorba de un medic specialist în neurologia pediatrică pentru Centrul de Sănătate Mintală Copii, un medic specialist în oftalmologie, un specialist în medicină internă și un medic specialist pediatru pentru Compartimentul Pediatrie Darabani.
Medicii se pot înscrie la concurs până pe data de 14 octombrie, ora 15:30.
Consiliul Județean Botoșani, care administrează Spitalul „Mavromati”, va pune la dispoziția medicilor specialiști interesați locuințe ANL.
„Consiliul Județean a mai aprobat scoaterea la concurs și a altor posturi de medici. Unul dintre obiectivele pe care ni le-am impus pe termen scurt și mediu este să rezolvăm criza de cadre medicale de înaltă calificare de la Spitalul Județean. Chiar dacă e o provocare uriașă, facem pași în această direcție. Acum, de exemplu, mai sunt trimise spre publicare în revista «Viața Medicală» anunțurile pentru încă șapte posturi. Este vorba de două posturi de medici specialiști ATI, unul de medic specialist Psihiatrie, unul de medic specialist Pediatrie, unul de medic specialist Chirurgie toracică, unul de medic specialist Chirurgie vasculară și unul de medic specialist Sănătate publică și management. Imediat cum vor fi publicate anunțurile, Spitalul Județean va scoate posturile la concurs”, a mai spus Doina Federovici.
De la începutul anului, Spitalul Județean Botoșani a declanșat mai multe campanii de recrutare de medici, în urma cărora s-au încheiat contracte de muncă pe perioade nedeterminate cu 10 medici de diferite specializări, jumătate cât s-au angajat în ultimii cinci ani. În 2020 s-au încheiat patru contracte de muncă între Spital și medici noi, în 2019 - șase astfel de contracte, iar 2018 - trei. Alți doi medici au fost angajați în 2017, pe când în 2016 Spitalul Județean „Mavromati” a recrutat patru medici. De asemenea, în perioada 2016-2021 s-au încheiat 38 de contracte cu rezidenți din anul I la diferite specializări, șapte dintre acestea fiind încheiat în acest an.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024