Asta susţine primarul de Dângeni că s-ar fi întâmplat în comuna pe care o conduce. Într-o zi de miercuri ar fi fost trase clopotele pentru o slujbă, lucru care în mod obişnuit se petrece doar duminica sau la evenimente deosebite, iar la final participanţilor li s-ar fi împărţit daruri care constau în rochii şi capoate.
Acelaşi lucru ar fi avut loc din nou, după o slujbă de dumnică.
„Acum două săptămâni, în două biserici din Dângeni s-au împărţit capoate şi rochii. La ora 8 jumătate a tras clopotul, seara de regulă nu se trage clopotul decât în caz de alarmă, de necesitate, de ceva. A tras clopotul, a venit lumea la Biserică. Am întrebat ce se întâmplă, nu ştiam”, a afirmat
primarul Stelică Trofin. Potrivit acestuia, la finalul slujbei pentru ploaie s-ar fi împărţit daruri la aproximativ 30 de persoane, iar peste c âteva zile numai la vreo zece. Nu toate articolele de îmbrăcăminte ar fi fost noi.
„Au mai fost şi vechi. Au fost luate dintr-un transport confiscat la Vamă. S-au luat serii şi numere de buletin şi codul numeric personal”, a afirmat
Stelică Trofin.
Fostul vice Rotundu acuzat că aer fi orchestrat acţiunea
Deşi acesta a evitat să pronunţe numele celui care a pus totul la cale, preşedintele Tineretului Social Democrat Botoşani Râzvan Rotaru, care coordonează Colegiul Săveni, a spus că fostul viceprimar de Dângeni Cătălin Rotundu se află în spatele acţiunii.
„Dacă sunt din confiscări de la vamă e cu atât mai grav pentru că astea se bagă în magazinele Direcţiei de Finanţe”, a menţionat şi
deputatul Costică Macaleţi. Primarul Trofin a anunţat că va sesiza Protopopiatul Săveni. Între acesta şi fostul viceprimar este un conlifct vechi din 2008, când ambii au candidat pentru Primăria Dângeni. Rotundu a câştigat primul tur, dar a pierdut în cel de-al doilea. A devenit viceprimar, însă conflictele au continuat, iar anul acesta, după crearea USL, a fost îndepărtat din funcţie.
(S.B.)