Serviciul de Probaţiune Botoşani, în parteneriat cu Inspectoratul Judeţean de Poliţie Botoşani, prin structurile de prevenire şi Poliţie Rutieră și în colaborare cu Centrul de Evaluare și Prevenire Antidrog Botoșani, derulează în perioada 11 iulie -1 august 2023 programul de prevenire a infracţionalităţii “În siguranţă la volan. Stop accidentelor rutiere!”.
Acest program se derulează în sala Mediateca, a Bibliotecii Județene „Mihai Eminescu”.
Într-un comunicat transmis de reprezentanții Serviciului de Probațiune Botoșani se menționează că programul a fost conceput pentru a veni în sprijinul reintegrării persoanelor care au comis infracțiuni contra siguranție circulației pe drumurile publice, persoane aflate în evidența Serviciului de Probațiune Botoșani.
Astfel, reprezentanţi ai Serviciului de Probaţiune Botoşani, ai Inspectoratului Judeţean de Poliţie Botoşani – Serviciul Rutier şi Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi ai Centrului de prevenire şi Evaluare Antidrog Botoşani desfăşoară cu un grup - ţintă de 20 de persoane, 4 sesiuni ale modulului de bază din cadrul programului.
Activităţile vizează sprijinirea participantilor pentru a obţine informaţii de natură juridică şi comportamentală, dezvoltarea unor atitudini favorabile respectării legislaţiei rutiere, analizarea şi înţelegerea mecanismelor comportamentului propriu, conştientizarea factorilor care îi predispun la comiterea de infracţiuni şi dezvoltarea capacităţii de a exercita autocontrol astfel încât riscul de recidivă să fie redus.
(Sursa foto - Caruno înscrieri auto)
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Sute de locuri de muncă vacante la Botoșani, de la director la ajutor de bucătar - LISTA
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024