Parlamentarul ales pe Colegiul Darabani a fost invitat duminică seara la „Dan Diaconescu în Direct”. Liviu Câmpanu a anunţat că independenţii din Senat şi Camera Deputaţilor vor forma în curînd un partid.
Acesta va fi de centru stînga, cu un „naţionalism moderat”, dar deocamdată nu are un nume.
„Sînt foarte multe discuţii cu denumirea noii formaţiunii politice. Acum sîntem în faza în care se face un studiu sociolgic privind varianta care va fi cea mai bine primită”, a declarat
Liviu Câmpanu. El a mai spus că noua formaţiune are ca principal obiectiv siguranţa naţională şi că, în ciuda parteneriatului actual dintre parlamentarii independenţi şi PD-L, va fi un partid autonom. Câmpanu, care este liderul senatorul independenţi, a recunoscut însă că, iniţial, aceşti parlamentari au fost uniţi de sprijinirea lui Traian Băsescu la alegerile prezidenţiale.