Liderul grupului senatorilor independenţi este acuzat în ediţia de miercuri a “Jurnalului Naţional” că a intermediat numirea la Botoşani a unui subprefect cu a cărui familie are relaţii de afaceri. Publicaţia naţională realizează un serial despre parlamentarii fără partid în care este prezentat şi un scurt istoric al activităţii politice a lui Liviu Câmpanu (foto Jurnalul Naţional). “După ce a devenit lider al grupului independenţilor din Senat, Câmpanu a obţinut numirea în funcţia de subprefect a lui Daniel Moruzi, care s-a definit drept «amic» cu deputatul independent”, se arată în respectivul articol. De asemenea, parlamentarului ales pe Colegiul Darabani i se reproşează şi unele relaţii “economice” cu familia junelui subprefect. “Cei doi sunt acţionari în aceleaşi firme, iar soţia lui Câmpanu este parteneră într-o firmă cu o cumnată a lui Moruzi, după cum a declarat proaspătul subprefect într-un interviu”, se mai spune în “Jurnalul Naţional”.
Printre altele, se menţionează şi faptul că ultimii doi ani de activitate în PNL ai lui Câmpanu au fost marcaţi de conflictul cu actualul deputat Florin Ţurcanu, dar şi că a primit un verdict de poliţie politică din partea Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, fiind ulterior absolvit de aceeaşi instituţie, în urma unei contestaţii.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile