Uniunea Naţională pentru Progresul României nu se opreşte doar la cooptarea secretarului PDL Dorohoi. Senatorul Liviu Câmpanu susţine că acesta nu va rămîne singurul democrat-liberal care trece la UNPR. „O să ai surpriza să vezi că trec şi primari de la PDL”, a declarat vicepreşedinte naţional al UNPR pentru Botoşăneanul.ro El nu a făcut însă nominalizări, dar a menţionat că cei în cauză îşi vor declara ataşamentul faţă de noua formaţiune pînă la alegerile din cadrul filialei Uniunii, care sînt programate pentru luna septembrie. Totodată, potrivit parlamentarului, ar fi vorba de trei primari de comune.
În luna aprilie Câmpanu anunţa că nouă primari de la PSD şi trei de la PNL vor deveni adepţi ai UNPR. Deocamdată nici un primar social-democrat sau liberal nu a declarat public că susţine UNPR.
Mașină din Botoșani implicată într-un accident, motociclist dus urgent la spital
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Noul subprefect și-a pregătit discurs la sugestia partidului, dar nu l-a mai citit – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Angajatul unei bănci care nu poate simți durerea ajunge la Happy Cinema – PROGRAMUL săptămânii
Redacția Botoșăneanul
Mar 14, 2025
Gabriel Galan a depus jurământul de subprefect în fața unei asistențe ridicată în picioare – VIDEO
Gabriela Erdic
Mar 14, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile