Pretendenţii Uniunii Naţionale pentru Progresul României la preşedinţia Consiliului Judeţean şi Primăria Botoşani au participat sâmbătă la lansarea candidaţilor partidului pentru alegerile locale din 10 iunie. Liviu Câmpanu şi Mihai Luca au luat parte la o festivitate unde au fost prezenţi de la aspirantul la Primăria Capitalei la cei care vizează postul de edil şef la Iaşi sau Constanţa.
CITEŞTE ŞI:
Câmpanu, între primar şi prefect : Ori câştigi, ori pleci acasă
Cu această ocazie, candidatul UNPR la Primăria Capitalei, Anghel Iordănescu, a declarat, că în relaţia cu consilierii generali va proceda aşa cum a făcut atunci când a fost antrenorul echipei naţionale.
"Nu e mai greu să îl baţi pe primarul Oprescu decât marea echipă a Argentinei", a opinat
candidatul UNPR. Progresiştii de la Botoşani s-au întors plini de optimism de la Bucureşti.
„Am remarcat spiritul deosebit de echipă. Sunt oameni noi, care nu au mai fost la alte partide sau alţii care au fost ignoraţi în partidele din care făceau parte şi au fost nevoiţi să îşi aleagă un alt drum politic”, ne-a declarat
Mihai Luca. La eveniment au participat preşedinţii Gabriel Oprea, Marian Sârbu şi Cristian Diaconescu, secretarul general Neculai Onţanu, membri ai conducerii partidului, parlamentari ai partidului, candidaţi din întreaga ţară şi aproximativ o mie de membri şi susţinători ai UNPR.
CITEŞTE ŞI:
Cel mai optimist candidat la Primărie şi-a depus dosarul la BEC – LISTA UNPR