Senatorul botoşănean Liviu Câmpanu a devenit vicepreşedinte pe ţară al Uniunii Naţionale pentru Progresul României. Primul Consiliu Naţional al noii formaţiuni a avut loc sîmbătă la Bucureşti şi a avut 430 de delegaţi. UNPR şi-a ales conducerea, preşedintele formaţiunii fiind fostul ministru al Muncii, Marian Sîrbu.
Gabriel Oprea, liderul grupului parlamentarilor independenţi şi ministru al Apărării, este preşdinte executiv al UNPR, iar Cristian Diaconescu, fost ministru de Externe, este preşedinte de onoare, în timp ce primarul sectorului 2, Neculai Onţanu, a fost ales secretar general.
UNPR are 15 vicepresedinţi, toţi fiind aleşi prin vot secret. Printre aceştia se regăsec Liviu Câmpanu, Sorin Chivu, Ovidiu Mărcuţianu, Florin Pandele, Eugen Nicolicea, Şerban Mihăilescu. Ultimul dintre aceştia este nimeni altul decît fostul deputat PSD de Botoşani din legislatura 1996 – 2000.
Lucrările reuniunii de la Cercul Militar Naţional au avut loc cu uşile închise, accesul presei nefiind permis. Lansarea oficială a noului partid are loc sîmbătă după-amiază, în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti. Evenimentul se va încheia seara cu un impresionant foc de artificii, după cum au anunţat organizatorii.
Conform unor informaţii neconfirmate deocamdată oficial, Adrian Bahrin va conduce filiala UNPR Botoşani pînă la cîştigarea alegerilor din toamnă.
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024