Parlamentarii independenţi de Botoşani sînt pe cale să obţină mai multe funcţii de directori decît cele pe care inclusiv preşedintele judeţean al PD-L anunţase că le vor ceda. Astfel, pe lîngă Direcţia Silvică şi Garda de Mediu, instituţii la care liderul democrat-liberalilor Cătălin Flutur oricum anunţase că retrage sprijinul politic directorilor, Liviu Câmpanu şi Nicolae Rebenciuc ar urma să pună şefi la Direcţia de Sănătate Publică, Registrul Auto Român şi Autoritatea Rutieră Română. Senatorul şi deputatul au fost săptămîna trecută la Botoşani şi prima instituţie pe care au solicitat-o a fost DSP. Ovidiu Mimor, care a mai fost îndepărtat şi de la conducerea Spitalului Judeţean Mavromati la presiunea lui Liviu Câmpanu în perioada în care PNL era la putere, iar deputatul de atunci conducea filiala judeţeană, ar fi astfel înlocuit a doua oară la insistenţele actualului senator. Conducerea DSP ar urma să fie preluată tot de către un om din sistem.
În schimb, independenţii au renunţat la şefia Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură, care le-ar fi revenit pe principiul că PD-L renunţă la posturile unde directorii nu s-au implicat suficient în campania electorală.