Campioana en-titre a Ligii 1, FC Viitorul, aflată în prezent pe locul nouă în clasament, cu 14 puncte, susține meciul din etapa a 12-a a Ligii 1 luni, 25 septembrie, de la ora 18.00.
Viitorul va veni pe Stadionul Municipal pentru a juca cu FC Botoșani, ocupanta poziției a cincea, cu 20 de puncte.
Gică Hagi, managerul tehnic al FC Viitorul, este de părere că echipa să va avea un meci greu, dar pe care îl poate încheia neînvinsă.
"E o deplasare grea, contra unei echipe foarte bune, în special acasă. A avut un parcurs extraordinar până acum, o respectăm foarte mult, dar suntem încrezători și abordăm meciul fără frică. FC Botoșani e sus în clasament pe merit și trece printr-un moment bun, dar nimic nu e imposibil", a spus Hagi.
"Ne-am propus să nu pierdem la Botoșani, contra unei echipe bune, de play-off. Trebuie să fim concentrați și să ne facem jocul. Victoria cu Juventus București ne-a dat moral pentru confruntarea de luni", a spus și fundașul Răzvan Horj.
"Mentalitatea noastră e să luăm fiecare meci în parte și să încercăm să-l câștigăm. FC Botoșani nu e mai slabă după plecarea lui Golofca, are un start bun de campionat și o tratam că atare", a precizat mijlocașul Doru Dumitrescu.
(Sursa: ziuaconstanta.ro)
DESCARCĂ APLICAȚIA BOTOȘĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Primarul Cosmin Andrei, vot cu soția și cu gândul la investițiile orașului – LIVE
Oana Sava
Nov 24, 2024
Prima ciocnire politică în ziua „prezidențialelor”: N-a avut nimeni niciun limbaj – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024