Rezultat de excepție al unui tânăr sportiv, care la 17 ani a câștigat centura la categoria 48 de kilograme, la Turneul Internațional de Box, unde au participat concurenți din 16 țări.
Turneul Internațional de Box, ”Moldavian Belt”, editia 42, s-a desfășurat la Iași, în data de 27 august 2022.
Mădălin Băncescu are 17 ani și este elev în clasa a XI-a la Liceul „Regina Maria” din Dorohoi. El a ajuns să boxeze, în cadrul turneului de la Iași, în urma unei invitații venită din partea Federației Române de Box, după ce a disputat anterior șase meciuri de calificare în Botoșani, Suceava și Roman.
În cadrul Turneului Internațional de Box „Moldavian Belt”, unde au participat sportivi din 16 țări, Mădălin Băncescu a luptat în finală, pentru centură, la categoria 48 de kilograme (semimuscă), în compania lui Liviu Bou, din Rovinari, campion al lotului României. Meciul a avut trei reprize a câte trei minute fiecare iar la final arbitrii au decis în unanimitate victoria lui Mădălin Băncescu, scrie realitateadorohoiana.ro.
”M-am apucat de box la vârsta de 15 ani. Am făcut kickboxing prima oară, la o sala din Dorohoi, până s-a deschis clubul de box, în ianuarie 2022. Am simțit că nu mă atrage kickboxing și am mers spre boxul englez, tradițional. Emoțiile au fost mari și după obținerea centurii. M-am consultat cu maeștrii, am văzut ce am făcut bine și ce am făcut greșit, acum trebuie să-mi corectez greșelile. Sper să ajung la Campionatul Național de Tineret, care va avea loc în luna septembrie sau octombrie și poate să prind un loc la lotul național”,
a declarat Mădălin Băncescu.
Acesta a fost felicitat la finalul meciului și de către președintele Federației Române de Box, Vasile Cîtea.
Pe lângă rezultatul excelent obținut la box, Mădălin Băncescu este și un elev cu rezultate foarte bune la învățătură, toate acestea fiind dublate de un bun simț și un comportament plin de respect față de cei din jur.
Mădălin Băncescu este legitimat la Club Sportiv Municipal Box Dorohoi, club înființat în acesta an. Rezultatul notabil obținut se datorează și stafului tehnic din care fac parte foste glorii ale boxului dorohoian, foști participanți, înainte de 1989, la competițiile naționale de profil.
Liviu Ciobotariu, după remiza cu Poli Iași: Sunt puțin dezamăgit de rezultat
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un italian a primit avertisment după o plimbare cu câinele în Centrul Istoric
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un grup de copii a încercat să distrugă camerele de supraveghere cu bulgări de zăpadă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Declarația zilei 26 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 26, 2024