„Demisie - act, cerere (scrisă) prin care un salariat, un demnitar se retrage dintr-o funcție, dintr-o slujbă”. Aceasta este definiţia din DEX a demisiei, un act unilateral căruia nimeni şi nimic nu i se poate opune.
„Demisia” capătă însă cu totul alte nuanţe când e vorba de politică şi mai ales de PSD.
Ceea ce s-a întâmplat în ultima lună de zile în partidul de guvernământ ne arată că în accepţiunea social-democrată demisia este cu totul altceva.
Penalul Liviu Dragnea şi-a dat demisia, după care a urmat un cor de bocitoare din toată ţara, care ameninţau la rândul lor cu retragerile din funcţie dacă le pleacă preşedintele executiv.
Rar aşa dovadă de solidaritate. În realitate o paradă ieftină, menită să arate „stima şi mândria” de care se bucură nr. 2 din PSD. Trec peste diversiunea cu „am fost condamnat fiindcă am scos lumea la vot” întrucât este deja de notorietate că atât de mult a vrut el să-și exercite românii dreptul constituțional încât la referendum şi morţii au sărit gardurile cimitirelor și s-au dus la urne.
Printre liderii judeţeni care au ţinut să se solidarizeze cu infractorul s-a regăsit şi Andrei al nostru de la Dorohoi, care a anunţat că demisionează. Nu i-a văzut nimeni demisia (de parcă a lui Dragnea ar fi văzut-o careva), însă a dat bine la şeful din sudul ţării, care venit în nord și i-a apreciat „bărbăţia”.
Ei bine, „bărbăţia” asta de paradă a lui Dolly a transformat PSD-ul de la Botoşani într-un butoi cu pulbere. El o voia pe Doina, statutul îl voia pe Ovidiu. Ca implicare în activitatea de partid probabil că senatoarea ar fi fost îndriduită să ocupe o funcţie de preşedinte interimar. Pe de altă parte, dacă te pretinzi partid serios şi ai desemnat un preşedinte executiv la conferinţa de alegeri şi ăla mai e şi primar de municipiu reşedinţă, nu prea ai cum să-l sari. Şi astfel a ieşit un scandal monstru în PSD, deşi oficial măcar s-au păstrat aparenţele de „discuţii constructive”.
Iar astea toate vin fiindcă Dolineaschi a vrut să arate cât de „bărbat” este pentru că şi Dragnea a demonstrat la rândul său ce „bărbat” e. Şi atât de bărbaţi au fost amândoi încât ambii ocupă exact funcţiile pe care le aveau înaintea demisiilor, numai că acum nu-s preşedinţi, ci „coordonatori”.
Bine, noi am fi vrut să-l vedem pe Dolly atât de bărbat încât să aibă curajul şi să mai aducă nişte investiţii şi la Botoşani, că pentru el capitala judeţului s-a cam mutat la Dorohoi. Cu tot cu şefii de rigoare... tot mai mulţi din Dorohoi.
Băi băieţi, bărbat eşti când îţi dai demisia şi închizi uşa după tine (eventual, poţi chiar să o trânteşti), nu când anunţi că pleci şi îi pui pe alţii să te bocească, iar tu să te apuci de jucat teatru şi de mila lor să te întorci din drum. Că uite aşa începi să ai probleme cu bărbăţia asta... femeiască.
Sergiu BĂLĂŞCĂU
Unii dintre rușii cu domicilii false la Botoșani ar fi fost agenți sub acoperire în Occident
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024
Filmul „Vis.Viață”, în premieră pe 23 și 24 noiembrie la Happy Cinema Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Post scos la concurs pentru a treia oară la Botoșani
Oana Sava
Nov 21, 2024
Suflu nou la Jandarmeria Botoșani: Două tinere au îmbrăcat uniforma
Redacția Botoșăneanul
Nov 21, 2024