Un tânăr în vârstă de 24 de ani a trebuit să dea socoteală oamenilor legii, după ce a fost prins pe picior greşit.
Miercuri 23 august 2017, în jurul orei 18.50, C.S. de 24 de ani, din comuna Cristeşti, judeţul Botoşani, a fost depistat în trafic de poliţişti, în timp ce conducea un autoturism pe drumul judeţean D.J. 208C, pe raza satului Orăşeni Deal, comuna Curteşti.
În urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit că autoturismul este radiat din circulaţie de la data de 1 august 2014, iar numărul de înmatriculare aplicat pe autoturism figurează ca activ pentru un alt autovehicul.
În cauză, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de punerea în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi punerea în circulaţie sau conducerea unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare.
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Adolescenți prinși de jandarmi după ce au furat trei geci dintr-un club din Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Botoșănean care mergea pe contrasens, urmărit de polițiști în trafic: CE s-a descoperit după control
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Trei candidați marca AUR pentru Parlament, în direct la ”Botoșăneanul TV” – VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 25, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024