Nu contează cine votează, contează cine numără voturile. Sau, în cazul nostru, cine întocmește procesele-verbale și, mai departe, cine le transportă la Biroul Electoral de Circumscripție (BEC). Aceasta pentru că, deși pare greu de crezut, un partid a pierdut un mandat de consilier între secția de votare și BEC-ul localității.
S-a întâmplat la George Enescu, acolo unde ALDE a rămas fără un mandat de consilier local după dispariția a trei voturi. Nu dispariția lor fizică, ci de pe procesul-verbal. Numărarea buletinelor de vot de la secția 248 din Dumeni a relevat faptul că PNL-ul a câștigat detașat cu 251 de voturi, PSD s-a clasat pe poziția a doua, UNPR pe a treia, pe locul patru a terminat ALDE, cu 16 voturi, iar pe locul cinci Partidul Mișcarea Populară cu numai 13 voturi. Membrii secției de votare au semnat procesul-verbal și l-au trimis la BEC-ul comunal, amenajat la Primăria George Enescu, comună căreia îi este arondat și satul Dumeni.
În condiții încă neelucidate, la Biroul Electoral de Circumscripție George Enescu a apărut însă un alt proces verbal, în care PNL-ul mai avea doar 248 de voturi, iar PMP 16. Urmare a acestei manevre PMP, care nu întrunea numărul necesar de voturi pentru a face pragul electoral, l-a făcut și a câștigat un mandat de consilier local, care, în condițiile în care procesul-verbal nu se modifica, mergea la ALDE, care ar fi avut doi consilieri și nu unu singur.
Cum reprezentanții partidelor în BEC sunt alții decât cei din secție, ”eroarea” a fost observată târziu, iar sesizarea depusă la Biroul Electoral Central a fost respinsă ca fiind tardivă. Reprezentanții ALDE nu au renunțat însă la lupta pentru un mandat de consilier, iar săptămâna aceasta au venit la Botoșani pentru a depune o plângere la Parchet.
Culmea, procesul-verbal modificat are semnăturile reprezentanților partidelor în secția de votare, însă Claudia Murariu, cea care ar fi trebuit să intre în Consiliul Local George Enescu dacă era păstrat numărul inițial de voturi, susține că, autorul falsului, care speră să fie aflat de organele de anchetă, a înlocuit doar foaia din procesul verbal în care era specificate numărul de voturi pentru fiecare partid, celelalte foi, inclusiv cea cu semnăturile, rămânând aceleași.
”PMP mai avea nevoie de un singur vot ca să facă pragul electoral pentru primul consilier. Ca să nu bată la ochi, au luat trei voturi de la PNL și le-au pus la PMP. Noi, în loc să avem doi consilieri, avem unul singur, iar PMP a intrat în Consiliul Local cu un consilier”,
Claudia Murariu (foto dreapta), ALDE George Enescu.
Liberalii au cedat trei voturi întrucât ori cu acestea, ori fără acestea tot aceleași mandate le obțineau. De altfel, numărul de mandate și mai exact majoritatea în Consiliul Local George Enescu reprezintă miza celor trei voturi. Dacă nu se modifica amintitul proces verbal, PNL-ul avea doar 6 mandate din 13, PSD – 4, ALDE – 2 și UNPR – 1 și conform protocoalelor perfectate la nivel central, PSD, ALDE și UNPR făceau alianță și desemnau viceprimarul. Așa însă, PNL are 6 mandate, PSD – 4, ALDE, UNPR și PMP câte 1, iar PNL face alianță cu PMP și își impune viceprimarul.
Reprezentanții PSD și ALDE în Biroul Electoral Județean au procedat la renumărarea voturilor de la secția 248 din Dumeni, iar operațiunea a confirmat faptul că acolo PMP a adunat doar 13 voturi și nu 16. Cum însă au realizat târziu ce s-a întâmplat, rămâne ca procurorii să se pronunțe.
Interesant este că, dincolo de politică, totul pare a fi o afacere... femeiască. Primar de două decenii și lider al PNL George Enescu este Angela Grădinaru Toma, beneficiara mandatului de consilier local din partea PMP este Estrele Apetroaie, prima de pe lista ALDE, care a intrat în Consiliul Local, este Ana Tărnăuceanu, în timp ce Claudia Murariu este cea care își caută pe la Parchet mandatul de ales local.
CITEȘTE ȘI:
Șmecheriile de la urne – 4 metode prin care voturile bune au devenit nule la Botoșani
Accident la miezul nopții: Un tânăr de 21 de ani s-a răsturnat cu mașina
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 23, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Guvernul pregătește înghețarea salariilor și suspendarea Titularizării în 2025
Redacția Botoșăneanul
Dec 23, 2024
Amendă uriașă pentru românii care ignoră această regulă la bloc
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile