Cauciucurile de iarnă sunt obligatorii în cazul în care se circulă pe drumuri publice acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei, conform Codului Rutier.
Nu există o dată calendaristică anume, iar schimbarea anvelopelor depinde exclusiv de condițiile meteo.
Totuși, când temperaturile scad sub 7 grade C, performanțele anvelopelor de vară se reduc simțitor.
”Conducerea autovehiculului pe drumurile publice acoperite cu zăpadă, gheață sau polei, fără ca acesta să fie dotat cu anvelope de iarnă, iar în cazul autovehiculului de transport marfă cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 tone și al autovehiculului de transport persoane cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv cel al conducătorului, fără ca acestea să fie echipate cu anvelope de iarnă pe roțile axei/axelor de tracțiune sau fără a avea montate pe aceste roți lanțuri sau alte echipamente antiderapante certificate”, precizează art.102, alin. 1, punctul 28.
Este recomandat să se monteze anvelope de iarnă începând din luna noiembrie, iar acestea ar trebui păstrate până la sfârșitul lunii martie, mai ales în cazul deplasărilor către zone geografice unde condițiile de iarnă sunt riguroase, arată ziare.com.
Este foarte important ca anvelopele de iarnă să fie într-o stare foarte bună, deoarece cele cu o uzură accentuată nu vor fi de mare folos în condiții de carosabil înzăpezit sau înghețat.
Este recomandată montarea unui set de patru anvelope de iarnă pentru garantarea unei aderențe bune în condiții de iarnă.
Este importantă schimbarea cauciucurilor de iarnă în cazul în care uzura acestora reduce sub 3,5 mm profunzimea benzii de rulare.
Cauciucul unei anvelope de iarnă nu devine dur la temperaturi scăzute și asigură autovehiculului o aderență mai bună pe carosabil la rularea în condiții de iarnă.
Datorită unui număr mult mai mare de lamele prezente pe banda de rulare, tracțiunea unei anvelope de iarnă va fi mult mai bună decât cea a unei anvelope de vară, în caz de conducere pe un drum cu polei, înzăpezit sau umed.
Profilul unei anvelope de iarnă prezintă canale mai profunde și mai largi, ceea ce asigură o evacuare instantanee a zăpezii sau a amestecului de zăpadă cu apă.
Doi tineri din Botoșani acuzați că au încercat să omoare un om în scara blocului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
LOCUL din Botoșani cu cea mai mare PREZENȚĂ la vot astăzi, în „împărăția” lui Iftime bate… pustiul
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
De la albastru… Iftime și liberalii au avut parte de un intrus la vot: Sunt de un penibil exagerat
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024