Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, și premierul României, Marcel Ciolacu au mers pe șantierul de la Autostrada Moldovei.
Cei doi au vorbit despre lucrările de infrastructură rutieră care se desfășoară în acest moment în țara noastră și drumurile care vor fi date în folosință până la sfârșitul acestui an, potrivit antena3.ro.
„Azi suntem la peste 90% pe toate cele patru loturi, ceea ce ne face optimiști că, eu spun într-o lună, poate final de octombrie, să avem inaugurarea pe trei dintre ele, al 4-lea după o lună, undeva în noiembrie.”, a precizat Sorin Grindeanu, făcând referire la patru dintre cele 13 loturi aflate în lucru în acest moment.
„Pot să vă spun că eu n-am întâmpinat dificultăți. Am avut în planul nostru de guvernare discuții, «domnule, trebuie să facem autostrăzi». M-am dus la Ministerul Transporturilor și am făcut lucrul ăsta. Nu s-a pus nimeni de-a 2-a în fața mea.
Eu știu că atunci când am venit, la sfârșitul anului 2021, le-am cerut celor cu care am lucrat în acești ani niște lucruri și încet, încet, uite că se îndeplinesc aceste lucruri, dar n-am descoperit apa caldă. Totodată nu pot să mint să spun că m-a oprit cineva să fac ceva.
Nu știu ce a fost înainte, cert e că acuma avem finanțare și de fiecare dată ni se asigură această finanțare de la Guvern și ăsta e un lucru important, fiindcă fără bani nu se poate.
Astăzi, când vorbim, în România sunt 780 de km de autostradă și drum expres în execuție. Astăzi. Cu diverse termene. Unele dintre ele sunt luna viitoare, că în cei 800 intră și cei de aici (n.r. din Autostrada Moldovei). Până la sfârșitul anului, de acum încolo, mai dăm drumul la, zic eu, peste 150 de km. pot să spun câți am luat eu, din 2021: fac vreo 400 de km, România având 1.000 și ceva în total. Toate sunt în garanție. Dacă nu sunt bune, pe banii lor vin și repară. Garanțiile sunt făcute pe zece ani.”, a mai spus Sorin Grindeanu.
Autostrada Moldovei este cel mai amplu proiect aflat în derulare în România. Va costa 4 miliarde de euro, fără TVA, este construită cu fonduri PNRR și trebuie terminată până în 2026.
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024