Casa de Cultură a Sindicatelor din Botoșani a găzduit în cursul serii de marţi Balul Bobocilor de la Liceul Pedagogic “Nicolae Iorga”.
Pe scenă au defilat concurenții înscriși în competiția pentru Miss și Mister Boboc, care au trecut prin mai multe probe: de dans (vals), de prezentare a ținutelor vestimentare – de zi, sport şi de seară.
Juriul a acordat mult râvnitul titlu de Miss Boboc elevei Roxana Grindei, în timp ce Ciprian Tomache a fost declarat Mister Boboc. Au mai fost acordate titlurile de Miss și Mister Popularitate, precum și premiile II și III.
Ca la orice competiție, au existat și nemulțumiri, comentarii, lacrimi de supărare. Una dintre concurente plângea în hohote la brațele mamei, pentru că nu a fost ea “aleasa”, repetând că i s-a făcut o nedreptate.
Dar, in momentul în care au apărut pe scenă talentatele soliste de muzică ușoară, Isabela Pamparău și Teodora Palade, binecunoscute botoșănenilor și nu numai, starea de spirit s-a schimbat. Acestea au susținut un recital compus din coveruri din repertoriul internațional, numai bune pentru un astfel de eveniment.
În fața publicului, alcătuit din elevi, profesori și câțiva părinți, a evoluat în continuarea programului, cu un număr foarte antrenant.Trupa „Alter”, care nu este alta decât trupa de teatru a liceului. Regretabil este că, la un moment dat, unii elevi “s-au încins” atât de tare, încât au început să fluiere și să se manifeste ca pe stadion.
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
FC Botoșani și-a aflat PROGRAMUL pentru următoarele CINCI etape
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Patroni amendați la Botoșani: Angajați fără echipamente de protecție și incidente ascunse sub preș
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează
Redacția Botoșăneanul
Jan 10, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile