Codul Rutier ar putea fi modificat, astfel încât să reglementeze profesia de examinator autorizat și să permită și altor persoane, în afară de polițiști, s-o practice.
Pentru că numărul actual al examinatorilor de la proba practică din cadrul examenului pentru obținerea permisului de conducere este insuficient, iar asta face ca procesul să dureze foarte mult, mai mulți parlamentari propun, printr-un proiect înregistrat recent la Senat pentru dezbatere, ca, pe lângă polițiști, examinator să poată fi orice persoană autorizată în acest sens.
Astfel, potrivit Avocatnet.ro, Autoritatea Rutieră Română va putea autoriza în calitate de examinator orice persoană care îndeplineşte următoarele condiţii:
-deţine permis de conducere pentru categoria B, valabil, de cel puţin trei ani;
-a împlinit vârsta de 23 de ani;
-nu a avut permisul de conducere anulat;
-nu a avut suspendată exercitarea dreptului de conducere a autovehiculelor în ultimii trei ani;
-este aptă din punct medical şi psihologic pentru desfăşurarea activităţii respective;
-nu exercită o funcţie sau desfăşoară activităţi în cadrul unei şcoli de conducători auto;
-urmează cursul de formare iniţială;
-promovează examenul constând în probă scrisă, eliminatorie, şi probă practică.
În plus, în cazul autorizării pentru alte categorii de permis de conducere în afara categoriei B, persoana va trebui să îndeplinească suplimentar una dintre următoarele condiţii:
-să aibă cel puţin cinci ani de conducere în categoria de vehicule pentru care solicită atestarea;
-să promoveze testul de evaluare teoretică şi practică a aptitudinilor de conducere pentru un nivel mai ridicat decât cel necesar pentru obţinerea unui permis de conducere.
Candidații de la examenul pentru obținerea permisului de conducere vor avea libertatea de a alege centre de examinare diferite pentru cele două probe ale examenului, în funcţie de domiciliul real al acestora, nu de cel din acte.
Măsurile menționate sunt programate să intre în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2024.
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024
Șoferi AMENDAȚI de polițiștii locali după ce au intrat cu mașinile într-o zonă interzisă
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Bărbat necunoscut găsit în maiou și pantaloni scurți pe stradă: Era în comă și lovit la cap
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Botoșănean găsit înghețat în casă transportat în comă la Urgențe
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024