Directorul adjunct al Grupului Şcolar Industrial Bucecea, Bogdan Suruciuc, va contesta decizia Inspectoratului Şcolar Judeţean (IŞJ) prin care a fost demis din funcţie. Acesta consideră că actul este unul politic dat fiind faptul că el este şi candidat la Primăria Bucecea din partea Mişcării pentru Botoşani.
Acolo funcţia de primar este îndeplinită de Andron Ţâmpău, coleg în PSD cu inspectorul şcolar general Mihaela Huncă, cea care la câteva zile după instalare a făcut control la Bucecea.
„Nu cunosc motivul exact pentru care am fost demis, dar voi face o contestaţie pentru a afla. Bănuiesc că ar fi un motiv politic deoarece eu candidez la funcţia de primar în oraşul Bucecea şi e posibil ca acest lucru să nu le convină celor de la Inspectoratul Şcolar”, a declarat
Bogdan Suruciuc, deja fostul director adjunct al Grupului Şcolar Industrial Bucecea.
CITEŞTE ŞI:
Reglări politice de conturi la şefia unităţilor şcolare din judeţ
Candidatul Mişcării pentru Botoşani a fost demis în urma unui control pe care conducerea IŞJ l-a efectuat la această şcoală. Aceasta în condiţiile în care aceeaşi unitate de învăţământ a fost verificată de Agenţia Română a Calităţii Învăţământului Preuniversitar (A.R.A.C.I.P) în urmă cu trei săptămâni, iar rezultatele au fost foarte bune. A.R.A.C.I.P are ca scop evaluarea externă a calităţii educaţiei oferite de instituţiile de învăţământ preuniversitar şi de alte organizaţii furnizoare de educaţie, precum şi autorizarea, acreditarea şi evaluarea periodică a unităţilor de învăţământ preuniversitar. Consiliul de Administraţie al ÎŞJ s-a întrunit vineri în şedinţă şi a dat afară mai mulţi directori de la Mişcarea pentru Botoşani, printre care şi Corneliu Furtună, candidat la Consiliu Local. În acelaşi timp, liberalei Marilena Mardare, care i-a expirat mandatul, a fost menţinută pe funcţie, asemenea şi soţului PSD-istei din fruntea IŞJ, Ioan Huncă de la LIPS.
MAI MULTE DESPRE SCHIMBĂRILE POLITICE DIN FRUNTEA ŞCOLILOR:
Trei directori de şcoli înlocuiţi de Mihaela Huncă – VEZI care sunt